
Primul la cuvânt a fost – firește – antrenorul oaspeților, Adrian Dulcea.
„Noi veneam după două înfrângeri, nu eram după cea mai bună perioadă a noastră și a trebuit să pregătim foarte bine acest meci. Am aplicat bine în teren ceea ce am repetat la antrenamente și cred că am dovedit că am fost echipa mai bună în teren, iar rezultatul a fost unul corect. Sper din tot sufletul să rămânem pe aceeași linie, iar sincopele din ultimele două etape să nu se mai repete”, a spus Dulcea.
Antrenorul slătinenilor s-a referit la golul marcat de Matiș:
„Matiș este un jucător de excepție, care nu și-a atins încă potențialul maxim. Eu cred în calitățile și în perspectivele sale de progres. A marcat un gol incredibil, a mai avut și altă dată execuții asemănătoare”.
Întrebat dacă a fost coechipier cu Erik Lincar în perioada în care erau juniori la Viitorul Oradea, Dulcea a răspuns:
„Nu ne-am întâlnit, deoarece în momentul în care eu am venit la Viitorul, Erik plecase deja la București. Am însă la Oradea foarte mulți foști colegi, cu care mă aflu în relații foarte bune”.
„Nu am avut calitate pe faza de atac”
La rândul său, Erik Lincar nu și-a ascuns dezamăgirea pentru înfrângere și jocul echipei sale.
„N-a fost o zi prea reușită pentru noi, consider că acesta a fost chiar cel mai slab meci al nostru de acasă din acest sezon. Din păcate, nu am fost inspirați și nu am avut calitate în faza de atac, iar acest lucru a dus la rezultatul de pe tabelă. În cea de-a doua repriză, deși am presat, am dus mingea în careu , adversarii au avut de fiecare dată o jumătate de pas în față, sau noi nu am fost bine poziționați. Se întâmplă asemenea lucruri în fotbal, există pur și simplu momente în care mingea nu vrea să ajungă acolo unde trebuie, sau chiar dacă ești singur cu portarul, ratezi. A contat că am avut și trei jucători suspendați, Dolny a fost bolnav, iar Filip a revenit după trei-patru săptămâni de indisponibilitate. Sunt momente și conjuncturi care pot să afecteze jocul echipei. Haită a fost suspendat trei etape, după ce a făcut un fault la Miercurea Ciuc. Dacă ați ști ce a scris arbitrul în foaia de joc, «atac criminal, ucigaș, l-a nenorocit pe adversar». Este deranjant, pentru că abia l-a atins pe acel jucător, dar asta este, trebuie să stea trei etape”, a declarat Lincar.
Antrenorul orădean s-a referit și la arbitrajul din meciul cu CSM Slatina, acuzând neacordarea unui penalty pentru echipa sa la un henț în careu, în minutul 58, la șutul lui Orban:
„Sincer, și în acest meci am avut astfel de probleme. Vă întreb: a fost sau nu a fost penalty? Orban a șutat spre poartă, dar dacă ne apărăm și cu mâinile, atunci mai bine trecem la handbal. Hai să apărăm cu toții poarta atunci. Dar, ce să facem, trebuie să mergem mai departe”.
Lincar și-a exprimat speranța că pauza competițională prilejuită de meciurile naționalei va fi utilă pentru echipa sa.
„Urmează o nouă perioadă de pauză, va trebui să muncim mai bine, să fim bărbați, iar apoi să jucăm și să câștigăm. Trebuie să ne folosim de această pauză, la fel cum s-a întâmplat și cu cea precedentă, când echipa și-a revenit și a avut acea perioadă cu rezultate bune”, a conchis Erik Lincar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!