Întrecerea s-a disputat pe două grupe valorice, roşie (prima), respectiv verde (cea secundă). Crişul a concurat în ambele grupe, clasându-se pe locul I în cea roşie cu prima echipă, respectiv pe locul III în grupa verde, cu formaţia secundă. De remarcat faptul că echipa a doua a clubului a cuprins jucători mai mici ca vârstă, născuţi în anii 2000 şi 2001.
Întrecerea a cuprins şapte turnee, însumând 28 de meciuri. Crişul s-a detaşat în poziţia de lideră, având opt puncte avans faţă de a doua clasată, echipa maghiară Szentes. De remarcat faptul că echipele CS Crişul domină Campionatul regional maghiar şi la categoriile de vârstă 1997 şi 1998, unde formaţiile pregătite de antrenorul Ciprian Câmpianu se află de asemenea pe locurile I în clasamentele respective.
Citiți principiile noastre de moderare aici!