Atunci s-a creat „patrulaterul roşu”, formula de guvernare cu PDSR, PRM, Partidul Socialist al Muncii şi PUNR. „Washington Post” scria în 1994 că stagnarea României poate fi pusă pe seama indeciziei politice, a politicii economice a lui Văcăroiu, al cărui guvern nu vrea introducerea reformelor.
Mandatul blândului Văcăroiu a fost singurul în care nu s-au produs tensiuni între preşedinte şi premier, asigurând „stabilitatea” şi „liniştea”, pe care le invocă şi acum artizanii suspendării lui Băsescu. În timpul guvernării Văcăroiu (1992-1996), corupţia noastră fără corupţi a atins reale performanţe. Printre altele, atunci a fost devalizată Bancorex, prin credite preferenţiale şi nereturnate acordate clientelei politice. Tot atunci a avut loc şi afacerea Jimbolia, contrabanda de produse petroliere către fosta Iugoslavie, în plin embargo internaţional. În cadrul acestui dosar, Văcăroiu a fost audiat ca martor, dar dosarul a fost închis.
Ca de obicei, nimeni nu e de vină.
După ce n-a mai condus Guvernul, Văcăroiu a fost director al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, care a făcut obiectul unui dosar penal în care e cercetat controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Văcăroiu era deci în conflict de interese, deţinând în timpul mandatului de senator şi preşedinte al Senatului şi funcţia salarizată de preşedinte al BID, potrivit unui raport al Coaliţiei pentru un Parlament Curat. Iar ancheta penală a descoperit că banii cu care s-a constituit BID provin din retrageri de la FNI, prin falimentul căruia şi-au pierdut banii atâţia oameni.
Şi care-i treaba cu suspendarea lui Băsescu? După ce Parchetul Militar, condus de generalul Dan Voinea (numit de Băsescu), l-a învinuit spre sfârşitul anului trecut pe Iliescu în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, acesta a început să-şi convingă colegii de partid că Băsescu trebuie suspendat din funcţie. „N-am ce să dau eu socoteală unor oameni ca aceştia”, spunea Iliescu la o reuniune a PSD din 30 noiembrie 2006 referindu-se la procurorul Dan Voinea, numindu-i apoi pe protestatarii anticomunişti din Piaţa Universitatii „frustraţi” şi „bezmetici care au speriat o ţară întreagă” şi care desfăşurau „activităţi obscene în corturi”.
„Deci, ce se întâmplă…” Posibila recucerire a pârghiilor puterii de către PSD, acest pretins partid de stânga condus de inşi cu averi fabuloase, e o consecinţă a neadoptării unei lustraţii a activiştilor PCR conform punctului opt din Proclamaţia de la Timişoara, pentru care s-a scandat în 1990 în Piaţa Universităţii până la devastările produse de minerii cărora le mulţumea Iliescu. Să mulţumim şi aşa-zisului Partid Naţional Liberal şi aşa-zisului Partid Conservator pentru această nouă realizare. „Părerea mea!”
Adrian Gagiu
