15. martie 2007 16:17; Reactualizat la: 15.03.2007 16:17


Cred că stelele au inimi

N-am scris la vremea apariţiei cărţii lui Viorel Horj, Strigătul de sub rouă, ediţie îngrijită şi prefaţată de Corneliu Crăciun, luat fiind de alte ale mele baiuri. Coperta lui Adrian Buzaş este o sugestivă bijuterie, care adică se laudă tăcând, sintetizând, ca toate creaţiile care ajung la perfecţiunea simplităţii.

Corneliu Crăciun reuşeşte să adune în acest volum poemele cuprinse în cărţile tipărite de Viorel Horj în timpul vieţii şi altele risipite prin reviste şi ziare, poeme grăitoare şi nu se ştie de ce au fost neglijate, omise, de autor.

Eu am fost prieten cu Viorel Horj şi pot mărturisi că uneori se entuziasma de propria-i poezie, recitând cald şi clar, căzând apoi într-o suspectă neîncredere, chiar nepăsare: valurile vieţii, incertitudinile clipelor…? Oricum, Viorel Horj a fost o prezenţă poetică virilă, fără tăgadă, fără dubii în ochii cititorilor săi, nu puţini, căci gusturile diferă şi toţi avem lectorii noştri care ne îndrăgesc, suntem aproape de inima şi de cugetul lor.

Îmi permit să citez din două poezii publicate în „Familia” şi „Crişana Plus” şi nu pricep lipsa de opţiune a autorului de a nu le introduce în nici unul din volumele antume: „O zi obosită / o zi ca altele / un pocnet al nervilor / pistol cu surdină”… (Familia, februarie 1996). Sau aceste versuri premoniţiale din poezia Drum, publicată în „Crişana Plus” din 2-8 februarie 1996: „Presar pomada lumii, creştineşte / Şi-mi pun zidit în fulgere de smalţ, / Pe bolovanul care mă loveşte / Piciorul-nsângerat şi mă înalţ. // Sporeşte golul sub o altă treaptă / Grăbesc, însângerat şi înnoptat / S-ajung în vârful unde mă aşteaptă / Fantoma celui ce m-a aşteptat”.

Corneliu Crăciun a alcătuit o lucrare care nu se putea împlini fără dăruire, fără prietenie şi fără convingerea că Viorel Horj este un poet care trebuia recuperat integral. Ce acolade humoristice, pline de spontaneităţi, mai rosteşti tu, Viorel Horj, acolo sus, şi cu ce fel de zâmbete ne priveşti…? Vedem icoane profund serioase, aproape crispate, dar eu cred că stelele au inimi, că stelele ştiu să zâmbească, le cercetăm cu ochii mari, luând seama la seninătatea feţelor lor vesele, de la începutul lumii…

Ion Davideanu


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Opinii
In Creta l-am vizitat pe Zeus, dar l-am simtit pe Zorba
Acum două zile am revenit dintr-un sejur în insulele greceşti. Am făcut parte dintr-un grup invitat de Christian [...] mai multe »
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de [...] mai multe »
Amintiri din excursie
E dimineaţă. Abia am aşteptat această dimineaţă! Voi merge cu colegii mei într-o excursie, tip turneu, la [...] mai multe »
Moldova, un loc incarcat de istorie
La istorie am învăţat că numele Moldova vine de la legenda care povesteşte cum Dragoş şi Bogdan au mers la [...] mai multe »
Capitalism sub asediul monopolului
Concurenţa e seva din care-şi trage capitalismul succesul. mai multe »
Scrisoarea cititorului: Copaci taiati pentru parcari
Am citit marţea trecută, în Jurnal bihorean, articolul despre «Oradea Capitala Verde». Vă felicităm pentru atitudine. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren