Ca să nu fie surprins, Marin, reperat, observat, ne-am înţeles ca atunci când bătrânii se ocupau cu servitul bucatelor, să-l servesc şi eu cu băuturi tari, în taină, în secret, „pe de ascunsul”, şi dă-i, şi dă-i, până când ne transformam în melci…
Buni la conversaţii, bunii lui părinţi primeau, deseori, din partea fiului „nihilisme” cu toptanul, „numai eu le ştiu pe toate”, dar de altfel se purta simpatic şi râdea bonom. Cei mai mulţi iubitori de băutură dobândesc un caracter labil. N-am întâlnit în viaţa mea un om care să compătimească atât de acut zădărniciile, poate tocmai de aceea nu şi-a strunit mai cu profilaxie opera.
Avea o bibliotecă vastă şi rarisimă prin tomuri, clasificată la meserie. Mobilierul era din alte vremi, de lemn sculptat cu migală, bine lustruit. Vedem cu toţii cum se întâmplă în efemera noastră viaţă: „nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”… Apoi, zic, cine are nevoie sau ştie ce să facă, acum şi oricând, cu o bibliotecă?… Era informat despre data şi ora tuturor evenimentelor culturale şi mă anunţa din timp.
Eu îi tot ziceam, măi Marine, de câte săptămâni n-ai mai tras tu, la măsea, un pahar de apă?!… El râdea şi trecea, senin, la alte vorbe. Era înfometat de nicotină. Fuma numai ţigări, cum îl gratulam eu, din topor! Pensionarii nu au bani, deocamdată… Marin Chelu avea o cultură întinsă, rafinată, prefeţele cărţilor îngrijite de el stau mărturie. El putea băga un mediocru cu pretenţii în buzunarul vestei, având loc acolo pentru a se bate, dănţuind, pe picioare…
