Organizatori: Clubul Monarhiştilor (preşedinte dl conte Daniel Nica), Asociaţia Deportaţilor şi Victimelor Oprimării Comuniste şi Refugiaţilor din Ardealul de Nord (preşedinte dl Ioan Brazdă), Alianţa Naţională pentru Regatul României (reprezentant dl Marius Victor Laurenţiu), Asociaţia Amicii Regelui Mihai (reprezentant dl Marius Victor Laurenţiu), Asociaţia Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (preşedinte dl George Manicea).
173 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta
173 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta
Reactualizat la:
În data de 29 decembrie 2016, ora 12:00, în municipiul Oradea, la Statuia Reginei Maria, se vor aniversa 173 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta, cunoscută sub numele de Elisabeta de Wid (1843 - 1916), respectiv Carmen Silva.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul rutier a avut loc luni, 6 mai. în jurul orei 19.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Amfitrionul celei de a treia ediții „Orchestra's Conductor Competition” a fost Filarmonica de Stat Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 31 de ani, originar din Bistrița, a fost condamnat de Judecătoria Oradea la 3 luni de închisoare pentru distrugerile provocate în Penitenciarul din Oradea, în perioada cât a fost deținut pentru un furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sărbătorește cu noi lansarea noului meniu! Avem un cadou special pentru tine și prietenii tăi!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!