Termoficare SA a mai încasat, recent, o amendă, pentru faptul că foloseşte cazanul vechi pe gaz, deşi acesta nu a fost autorizat să funcţioneze în absenţa unor echipamente de filtrare impuse de legislaţie.
„Luni, în urma unei autosesizări, inspectorii Gărzii de Mediu au venit în control. Totul a pornit de la faptul că cineva şi-a pus problema că în CET s-ar fi pornit cazanul pe cărbune”, relatează Stănel Necula, directorul Termoficare SA.
Inspectorii au constatat că era funcţional cazanul 1, pe gaz. Pentru că acesta nu are autorizaţia integrată de mediu, strict pe documentaţie, au scris către Termoficare SA un proces verbal de amendă, pentru suma de 30.000 de lei.
„Aveam varianta să achităm 15.000 lei în 48 de ore, ceea ce am şi făcut. Vom contesta, însă amenda. Noi le-am arătat că suntem în curs de soluţionare a situaţiei, avem un studiu de fezabilitate prin care se analizează şi se recomandă soluţia pentru această sursă alternativă”, zice Necula.
Conform acestuia, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, le va cere consilierilor să aprobe SF-ul, care recomandă înlocuirea completă a echipamentelor din aşa numitul Cazan 1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!