Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 351 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 61.945 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi două tamponări. 308 sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, doi pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, opt sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost aplicate 13 sancţiuni pentru lipsa documentelor, iar 39 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. „Astfel, marţi, în localitatea bihoreană Borş a fost depistat M.Z.J.(35 ani), din judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h” exemplifică agent principal Ioana Lascău, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Excesul de viteza, sanctionat ferm
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Sportivii orădeni Alex George Creț (90 kg) și Ioan Dzitac (73 kg) vor concura la Campionatul Mondial de judo, care va avea loc în perioada 19-23 mai, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni, a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de Paște, zeci de oameni s-au adunat în Piața Unirii din Oradea pentru a sărbători Învierea Domnului.
Stiri Inter(Nationale)
Laura Ciobanu a înființat trupa „Amaris Agni”, ai cărei membri realizează jonglerii cu focul. „Amaris” este un cuvânt provenit din limba spaniolă, care înseamnă „copil al lunii”, în vreme ce „agni” provine din limba hindi și reprezintă „focul”. În tradiția hindusă, Agni este zeul focului și al sacrificiilor, simbolizând purificarea și transformarea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Învierea Domnului - Sfintele Paşti - este sărbătorită de Biserică în acest an în ziua de 5 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festum On Bike este un marș pe bicicletă însoțit de un DJ și aparatură de sonorizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!