Pompierii militari au împiedicat propagarea flăcărilor la încăperile casei, limitând pagubele la şapte elemente de construcţie din structura podului. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. În aceeaşi zi, ISU Crişana a fost solicitat să intervină în localitatea Mihai Bravu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta halei de producţie a unei societăţi comerciale, al cărei domeniu de activitate îl constituie fabricarea uleiurilor. La adresa indicată de apelant au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Staţiei de Pompieri Săcuieni cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Diosig. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, reuşind să împiedice extinderea flăcărilor şi să salveze astfel, bunuri de o valoare semnificativă. Evenimentul, provocat cel mai probabil de autoaprinderea uleiului rezidual, s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de circa 20 metri pătraţi din izolaţia de vată minerală a unui rezervor în care era depozitat ulei uzat.
Incendii lichidate cu operativitate
În cursul zilei de miercuri, între orele 13.50-14.30, echipajele Detaşamentului de Pompieri Salonta au acţionat pentru stingerea unui incendiu produs la podul unei locuinţe situate în localitatea Homorog.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 30 aprilie, primarul Oradiei, Florin Birta și-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar al municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mircea Mălan - vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și reprezentantul firmei Dumexim SRL au semnat, săptămâna trecută, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor la Parcul Industrial Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa de voluntari de la Integritate pe bune, a realizat un raport, în care analizează componența Comisiilor de Apărare și Corupție din Camera Deputaților și componența CSAT.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei concurenţi vor dirija în finală, orchestra orădeană fiind cea care va alege câştigătorul concursului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Temperaturile vor scădea în această săptămână la nivelul întregii ţări, iar valorile maxime nu vor mai depăşi 18 - 20 de grade Celsius, în timp ce probabilitatea de ploi va creşte după data de 2 mai, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a depus la finalul săptămânii trecute o serie de proiecte de investiții în infrastructura urbană și spațiile verzi ale orașului în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!