Luni, în jurul orei 19:00, pompierii militari din cadrul Staţiei Valea lui Mihai au fost solicitaţi să acţioneze pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale din satul Adoni, comuna Tarcea. Evenimentul, provocat cel mai probabil de jocul copiilor cu focul, s-a soldat cu arderea unei cantităţi de aproximativ 5000 kilograme fân şi a acoperişului grajdului. În aceeaşi zi, în jurul orei 21:30, echipajele Gărzii de Pompieri 1 Mai, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ceica, au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Ceica, pe strada Pădurii. La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau violent la acoperişul unui acaret, ameninţând să se extindă la locuinţa aflată în apropiere. Echipajele de pompieri au reuşit să împiedice propagarea incendiului, a cărui cauză probabilă a constituit-o utilizarea unui aparat de tăiere/lipire fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Pagubele înregistrate au constat în circa 55 metri pătraţi şi aproximativ opt tone de fân depozitat în podul construcţiei afectate. În cursul zilei de marţi, 06 august a.c., în jurul orei 11.15, un apel primit pe numărul unic de urgenţă 112 semnala izbucnirea unui incendiu într-o hală dezafectată din incinta unei societăţi comerciale situate în municipiul Oradea, pe strada Tuberozelor. Echipajele de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au acţionat operativ, localizând şi lichidând incendiul în limitele găsite, reuşind să împiedice producerea de pagube materiale. „Şi în acest caz, evenimentul a fost cel mai probabil generat de utilizarea unui dispozitiv de tăiere/sudură, fără respectarea normelor de prevenire a incendiilor” informează locotenent Camelia Roşca, ofiţer de presă al ISU Crişana Bihor.
Interventii la incendii
În ultimele 24 de ore, forţele şi mijloacele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au desfăşurat trei operaţiuni de stingere a incendiilor în localităţile Adoni, Ceica şi Oradea.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Sportivii orădeni Alex George Creț (90 kg) și Ioan Dzitac (73 kg) vor concura la Campionatul Mondial de judo, care va avea loc în perioada 19-23 mai, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni, a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de Paște, zeci de oameni s-au adunat în Piața Unirii din Oradea pentru a sărbători Învierea Domnului.
Stiri Inter(Nationale)
Laura Ciobanu a înființat trupa „Amaris Agni”, ai cărei membri realizează jonglerii cu focul. „Amaris” este un cuvânt provenit din limba spaniolă, care înseamnă „copil al lunii”, în vreme ce „agni” provine din limba hindi și reprezintă „focul”. În tradiția hindusă, Agni este zeul focului și al sacrificiilor, simbolizând purificarea și transformarea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Învierea Domnului - Sfintele Paşti - este sărbătorită de Biserică în acest an în ziua de 5 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festum On Bike este un marș pe bicicletă însoțit de un DJ și aparatură de sonorizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!