Doamna profesor, spuneţi-ne câte ceva despre dvs.: de unde veniţi, ce pregătire aveţi, ce experienţă aveţi şi de câtă vreme colaboraţi cu şcolile private din reţeaua Lumina?
Prof. Catherine Meyrick: Provin din Irlanda de Nord, din Derry, am studiat la Leeds University şi predau încă din anii 80. Am predat şi mi-am petrecut majoritatea vieţii în Ţara Galilor, Marea Britanie. Când au crescut propriii mei copii, am decis să ies din ţară. Am predat trei ani în Moscova, la British International School şi la Atlantic International School. Apoi am venit în România şi am predat la Cluj-Napoca. În luna mai am venit în Bihor, şi am vizitat şi Peştera Urşilor. Apoi, am aflat despre acest post de profesor şi am zis să încerc, deoarece am considerat că este ceva interesant, provocator.
De cât timp aţi sosit la Oradea şi ce prime impresii v-aţi format despre oraş, despre comunitatea locală?
C.M.: Oradea este un oraş frumos, curat, unde te simţi în siguranţă. Din câte am văzut, este un oraş în plină dezvoltare, cu un mix de clădiri vechi şi noi. Sunt aici doar de două săptămâni, dar pot deja să vă spun că mă interesează apele termale. Găsesc oamenii primitori. Săptămâna trecută am făcut un curs introductiv, părinţii ne susţin şi sunt foarte interesaţi de ceea ce facem noi.
Câţi copii veţi avea la clasă?
C.M.: În acest moment avem în vedere zece copii. Am întâlnit o serie de copii ai căror părinţi sunt foarte interesaţi să îşi trimită copiii aici. Grupurile mici au avantajul de a putea oferi copiilor o atenţie şi mai mare. Avem copii încă din grădiniţă. Vor fi două clase: una pentru copii între 2 şi 4 ani şi o altă clasă pentru copii între 5 şi 6 ani.
Care sunt metodele dvs de predare?
C.M.: Am dezvoltat un curiculum în care copiii se implică la clasă şi totul se bazează pe întrebări. Îi încurajăm pe copii să fie curioşi şi să îşi pună mintea la contribuţie. Să filtreze totul prin mintea lor. Totul se face prin joacă, profesorul coordonează jocurile interactive şi încercăm să dobândim cunoştinţe ştiinţifice prin folosirea tuturor celor cinci simţuri.
Cum arată o oră de curs la clasa unde predaţi dvs?
C.M.: Fonetica alfabetului englez este printre primele lucrurile pe care le învăţăm. Folosim cartonaşe şi imagini. Îi învăţăm sunetele alfabetului, îi învăţăm fonetica şi formarea limbii. Avem activităţi diferite pentru copii, cu activităţi interactive, folosindu-ne inclusiv de o masă cu nisip şi apă.
Cum va arăta o zi la International School of Oradea?
C.M.: În general, cea mai bună perioadă a zilei pentru a învăţa este dimineaţa. Încercăm să avem activităţi didactice la prima oră – fonetica. După o mică pauză, trecem la matematică. Apoi, avem o pauză de 20 de minute, după care trecem la ceva ştiinţific – joc interactiv afară, o plimbare în parc cu copiii, aşadar un curs afară, în aer liber – deoarece ne dorim să studieze natura.
Urmează prânzul, apoi joacă şi odihnă pentru cei mici, în timp ce copiii de 5 şi 6 ani continuă activităţile. Le citesc o poveste şi apoi avem o activitate bazată pe poveste. Şcoala începe la 8:30 şi se termină la ora 3, după care urmează cluburile after school.
Care este mesajul pentru părinţii din Oradea, interesaţi de International School of Oradea?
C.M.: Trăim într-o epocă în care lumea devine tot mai mică şi se constată o creştere a nevoii de oameni poligloţi. Engleza este azi limba predominantă în lume şi de aceea este o limbă care se cere. Pe termen lung, să fii în stare să vorbeşti engleză va fi un beneficiu pentru oamenii care vor să călătorească. Mai mult, toate ţările primesc tot mai mulţi oameni veniţi din străinătate. Engleza este tot mai solicitată pe piaţa muncii. Copiii vor să studieze în engleză, deoarece îi face independenţi încă de mici. De altfel, prin curiculum-ul englezesc încurajăm copiii să pună întrebări, de ce şi cum se întâmplă lucrurile.
Ce vă propuneţi în acest prim an al International School of Oradea?
C.M.: Mi-aş dori să văd o clasă de copii care gândesc independent, care ştiu să vorbească şi să scrie propoziţii în engleză. Îmi doresc copii fericiţi, încrezători şi independenţi.
„Happy, confident, independent children”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!