Comercianţii, alimentația publică, producătorii de suveniruri, preparate specifice sărbătorilor de iarnă şi decoraţiuni de Crăciun îşi vor putea depune în vederea închirierii uneia dintre cele 26 de căsuţe care vor fi amplasate începând din 30 noiembrie în Piața Unirii cu ocazia Târgului de Crăciun.
Pe lângă casuțe se scot la licitație 4 + 2 locații de alimentație publică tip Street food, 1 locație pentru alimentație publică – standuri de preparare și vânzare mâncare, 4 locații de alimentație publică pentru baruri, 2 locații de alimentație publică pentru vânzare cozonac Secuiesc.
Cei care doresc să închirieze o căsuță trebuie să depună ofertele la sediul Primăriei Oradea, în sala ghișeelor sau prin curier, până la data de 15 noiembrie, ora 10:00. De asemenea, aceia care intenționează să desfășoare un act comercial în Piața Unirii trebuie să demonstreze că se încadrează în tot ceea ce înseamnă corectitudine legislativă.
Preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare tip de activitate este stabilit conform Hotărârii Consiliului Local nr. 883/20.12.2016 privind taxele și impozitele locale pe anul 2017. Astfel, prețul de pornire este de 25 lei/mp/zi, pentru activitatea de alimentație publică în standuri proprii, și 75 lei + TVA /zi, pentru căsuță.
Pasul de licitaţie este de 1 leu/pas. Preţul licitat va fi cel puţin egal cu preţul de pornire a licitatiei + primul pas. Plata preţului pentru teren se va face anticipat, la încheierea Convenţiei de amplasare temporară.
Plata se va face pentru întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului Târgul de Crăciun Oradea.
Ofertanţii vor achita taxa de participare la licitaţie în valoare de 20 lei, sumă care nu se mai restituie. Ședinţa publică cu strigare se va organiza la Primăria Oradea, Piața Unirii nr. 1, în data de 17 noiembrie, la ora 12:00.
Târgul de Crăciun se va încheia în data de 31 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!