Autoturismul era condus de cetăţeanul român Sandor L. (24 ani), din Satu Mare, care circula în regim de taxi, alături de care se aflau, ca pasageri, trei persoane de sex masculin, care nu vorbeau limba română şi nu îşi puteau justifica prezenţa în zona de frontieră. Autoturismul şi persoanele în cauză au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni irakieni cu vârste cuprinse între 23 ani şi 31 ani, toţi solicitanţi ai statutului de azilant în România. Cele trei persoane au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Marea Britanie. Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat verificări în bazele de date şi asupra şoferului autoturismului, rezultând faptul că acesta are permisul de conducere suspendat, în urma unei abateri la regimul circulaţiei rutiere. „Cei trei cetăţeni irakieni sun cercetaţi acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, informează comisar şef Dan Lazăr din cadrul ITPF Oradea.
N-au mai ajuns în Marea Britanie
O patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig aflaţi în misiune au oprit pentru control pe comunicaţia Satu Mare – Oradea (E671) un autoturism marca Opel Astra înmatriculat în România.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptată de Senat în vara anului 2022.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, marți, condamnarea la 13 ani de închisoare a lui Dinu Darius Lupaș, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl în urma unui conflict izbucnit între cei doi în decembrie 2023.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pacient în vârstă de 16 ani s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor cu o fractură diafiză humerală cu deplasare, în urma unui accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 795A, pe tronsonul dintre Șumugiu și intersecția cu drumul spre Hidișelul de Sus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A treia zi de Paște aduce vreme instabilă și furtuni cu descărcări electrice, vânt intens și izolat grindină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Jurj Gabriel Nicolae a plecat voluntar de la domiciliul socrilor săi în cursul zilei de luni, 6 mai, în jurul orei 19:00 și nu a mai fost văzut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!