Trubaduri, menestrei, cavaleri, balade romantice. Sala de sport din Aleşd a fost sâmbătă teatrul unor bătăi cu sabia, a unor demonstraţii de tras cu arcul, dar şi a jongleriilor cu foc. S-a întâmplat în cadrul unei seri medievale organizată în cadrul proiectului european „Promovarea produsului turistic al oraşului Aleşd. Cetatea Piatra Şoimului”.Evenimentul a fost deschis de un dans medieval, dar localnicii au fost invitaţi nu doar să-i admire pe dansatori ci şi pentru a fi iniţiaţi în această artă. Astfel, participanţii s-au putut familiariza cu obiceiurile şi tradiţiile celor ce în urmă cu peste 700 de ani populau Cetatea Piatra Şoimului, construită pe o stâncă înaltă de 500 m, acolo odinioară doar şoimii putea ajunge. Muzica medievala era parte integranta a vieţii de zi cu zi pentru oamenii din acea perioadă. Muzica era o forma majora de divertisment. Era interpretată de muzicieni, menestreli sau trubaduri. Reconstituind acea epocă, autorii proiectului „Promovarea produsului turistic al oraşului Aleşd” speră să trezească interesul pentru oraş, astfel încât Aleşdul să nu fie doar un oraş de trecere . „Următoarele ediţii ale serilor medievale vor avea loc în aer liber ”, spune Debreczeni Sandor, organizator al evenimentului.
Petrecere cu menestreli, trubaduri si cavaleri
Reactualizat la:
Evenimentul „Seri medievale la Aleşd” se află la prima ediţie şi s-a consumat în cadrul unui proiect european.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Uniunea a depus, duminică, listele de candidați pentru consilieri și dosarele de candidatură pentru președintele Consiliului Județean și Primăria Oradea.
Angajari BIHON
Ciresica, locul de întâlnire al orădenilor timp de peste 40 de ani!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, orașul Oradea a omagiat memoria eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muzeul Ţării Crişurilor – Complex Muzeal şi Oradea Heritage au anunţat programul pentru minivacanţă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimii ani, smartphone-urile au suferit o transformare remarcabilă, evoluând rapid pentru a satisface cererea în creștere pentru aplicații de streaming.
Citiți principiile noastre de moderare aici!