Astfel, luni, pe baza unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat şi reţinut în jurul orei 11:30, trei persoane de sex masculin ascunse în compartimentul marfă al unui automarfar înmatriculat în Turcia, care efectua un transport de calorifere şi care era parcat în curtea unei societăţi comerciale situată pe şoseaua Borşului. Din cercetari, a rezultat că persoanele descoperite sunt doi bărbaţi din Iran şi un bărbat din Turcia cu vârstele cuprinse între 27 şi 43 de ani. Aceştia au declarat că s-au îmbarcat în compartimentul de marfa într-o parcare şi doreau să ajungă în Germania. Şoferul a declarat că nu cunoaşte persoanele din remorcă şi nici nu ştie când acestea s-au urcat în camion. Politiştii de frontieră au întocmit celor trei persoane, lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.
Trei migranti ascunsi in TIR
Politiştii de frontieră bihoreni au descoperit trei migranţi care încercau să treacă ilegal frontiera Româno-Ungară ascunşi în compartimentul de marfă al unui automarfar.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat implicat în furtul a aproape 130 de arbori dintr-o pădure de lângă localitatea bihoreană Curtuișeni, a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare și dat apoi în urmărire națională.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de Paște, zeci de oameni s-au adunat în Piața Unirii din Oradea pentru a sărbători Învierea Domnului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Laura Ciobanu a înființat trupa „Amaris Agni”, ai cărei membri realizează jonglerii cu focul. „Amaris” este un cuvânt provenit din limba spaniolă, care înseamnă „copil al lunii”, în vreme ce „agni” provine din limba hindi și reprezintă „focul”. În tradiția hindusă, Agni este zeul focului și al sacrificiilor, simbolizând purificarea și transformarea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Învierea Domnului - Sfintele Paşti - este sărbătorită de Biserică în acest an în ziua de 5 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festum On Bike este un marș pe bicicletă însoțit de un DJ și aparatură de sonorizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zeci de credincioși au așteptat cu nerăbdare în aeroportul din Oradea sosirea avionului care a adus Sfânta Lumină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!