Urina unui om sănătos poate avea diverse culori, de la galben deschis, aproape incoloră, până la galben închis, în funcţie de alimentaţie, nivelul de hidratare şi medicamentele pe care le ia. În general, urina normală este limpede, dar poate deveni tulbure fără ca acest lucru să semnaleze vreo problemă. Însă uneori, urina tlbure e semn că trebuie să mergi la medic.
Care sunt cauzele?
Urina poate fi tulbure din mai multe motive. Cristale de fosfaţi în exces: Este cea mai frecventă cauză şi nu tebuie să te îngrijoreze. De obicei se întâmplă după o masă mai bogată sau după ce bei mult lapte. Scurgerile vaginale: Dacă ţi se pare că ai urina tulbure, poate să fie de fapt “contaminată” cu secreţii vaginale, cele normale sau cele provocate de anumite boli ginecologice. Puroi în urină: Urina poate deveni tulbure atunci când conţine puroi, iar acesta e un semn că există undeva o infecţie. Poate fi vorba de o infecţie urinară, caz în care vei avea şi alte simptome, de exemplu dureri de rinichi, senzaţie de arsură când urinezi, etc. Leucocite în urină: Ca şi puroiul, leucocitele în urină sunt semn de infecţie undeva pe tractul urinar. Colica renală: Şi colica renală (pietre la rinichi) poate face urina tulbure, dar în acest caz probabil că aspectul urinei va fi ultima grijă, având în vedere că afecţiunea este destul de dureroasă. Proteine în urină: Prezenţa proteinelor în urină poate semnala o problemă gravă, de exemplu o boală de rinchi sau hipertensioune arterială, aşa că e bine să mergi la medic. Sânge în urină: Dacă ai o cantitate mică de sânge în urină, aceasta poate să nu fie roşie sau roz, ci tulbure. Prezenţa sângelui în urină trebuie investigată de un medic pentru că şi ea poate semnala boli grave de rinichi.
Ce e de făcut?
De multe ori urina tulbure este provocată de prezenţa fosfaţilor. Ca să-ţi dai seama dacă e aşa sau nu, poţi să iei o cantitate mică de urină şi să pui în ea câteva picături de oţet. Dacă urina devine limpede, înseamnă că a fost vorba de fosfaţi. De asemenea, e bine să urmăreşti aspectul urinei timp de câteva zile. Dacă devine limpede, probabil a fost ceva trecător şi fără importanţă. Urina poate fi tulbure din cauza infecţiilor urinare sau colicilor renale. În aceste cazuri, vor apărea şi alte simptome, de exemplu urinări frecvente cu dureri sau usturimi, dureri sau presiune în abdomenul inferior, dureri de rinichi.
Dacă ai secreţii vaginale abundente care fac urina tulbure, vei observa cu siguranţă că sunt diferite de secreţiile normale, inclusiv prin culoare, consistenţă. Poţi să ai şi usturimi, mâncărimi sau disconfort la nivelul vaginului, semn că suferi de o boală cu transmitere sexuală. Dacă urina rămâne tulbure mai multe zile, indiferent de ce mănânci şi câtă apă bei şi dacă nu ai alte simptome, trebuie să mergi la medic şi să ceri un sumar de urină pentru a vedea exact care sunt cauzele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!