Au câştiga numeroase premii. Iar acum sunt invitate de televiziunea naţională să susţină show-uri pe litoral. Componentele Grupului Vivere din Oradea, grup condus de profesoara Valeria Mişcuţia, se află în aceste zile pe litoral. Acolo unde, sunt invitate în cadrul emisiunii „Vara pe val” difuzată de TVR 2. Miruna Gavriş a putut fi văzută ieri în emisiune. Vineri, e rândul Amaliei Popa, iar luni pe scenă vor urca Patricia Ciubotariu şi Ioana Ardelean. Mult succes tuturor!
Vivere e pe val
Ştiu care e cheia şi gustul succesului chiar dacă unele dintre ele abia bat la porţile adolescenţei.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat marți, 7 mai, la Primăria Ștei, contractul de execuție a lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Ștei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 1 - 6 mai, echipajele de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat 228 de intervenții, dintre care 8 pentru stingerea incendiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape 4.500 de persoane au fost legitimate și peste 4.200 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, au fost aplicate peste 900 de sancțiuni și reținute 149 de permise de conducere.
România
Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptată de Senat în vara anului 2022.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, marți, condamnarea la 13 ani de închisoare a lui Dinu Darius Lupaș, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl în urma unui conflict izbucnit între cei doi în decembrie 2023.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!