Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) nu susţine revizuirea Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. În acest sens, asociaţia avansează mai multe considerente. „Există un cadru legal amplu în domeniu. Directiva 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a stabilit deja un set de norme obligatorii şi restrictive privind termenii şi condiţiile de încadrare în muncă aplicabile lucrătorilor detaşaţi, iar Directiva 2014/67CE a instituit norme suplimentare privind detaşarea lucrătorilor, prin abordarea unor probleme legate de fraudă, eludarea normelor şi de schimbul de informaţii între statele membre”, se spune în comunicatul CNIPMMR. Pe de altă parte, consiliul susţine că este necesară o amplă şi riguroasă analiză a datelor disponibile în ceea ce priveşte provocările şi specificitatea prestării serviciilor la nivel transfrontalier şi realizarea Testului IMM pentru modificarea cadrului legal în domeniu.
CNIPMMR consideră că revizuirea este prematură şi trebuie amânată după data de 18 iunie 2016, stabilită ca termen de transpunere a Directivei 2014/67/UE şi după evaluarea atentă a efectelor acesteia.
„Libera circulaţie a serviciilor” este un principiu fundamental ale pieţei interne din Uniune, consacrat în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) se spune în comunicat.
Salarii ba, câştiguri da
CNIPMMR este de părere că principiul conform căruia pentru lucrătorii detaşaţi să se aplice aceleaşi norme de salarizare ca cele pentru salariaţii locali este incompatibil cu o piaţa unică veritabilă, în cadrul căreia dezvoltarea economică durabilă este determinată de întreprinderi eficiente, inovatoare şi competitive. Tot CNIPMMR consideră că diferenţele de salarizare constituie un element legitim al avantajului competitiv pe care îl au prestatorii de servicii.
Acest principiu nu este fezabil în practică, din mai multe considerente. Furnizorii de servicii transfrontaliere suportă costuri care nu sunt asumate de către furnizorii locali de servicii. Angajatorii locali plătesc pentru angajaţii lor doar salariile personalului, impozitele şi contribuţiile de asigurări. Pentru lucrătorii detaşaţi, angajatorii trebuie să plătească în plus cheltuielile de transport, cazare, diurnă, etc.
Când vine vorba de concurenţă, CNIPMMR este de părere că „diferenţele semnificative dintre salarii nu distorsionează condiţiile de concurenţă echitabile între întreprinderi, costul total al unui furnizor de servicii transfrontaliere nefiind semnificativ mai mic decât cel suportat de întreprinderile locale, iar profitul unui prestator transfrontalier având marje foarte scăzute, pentru a fi competitiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!