Subventii pentru zootehnie

De Simona Albinaru
Crescătorii de oi, subvenţionaţi
Crescătorii de oi, subvenţionaţi
Până în prezent fermierii bihoreni au depus peste 300 de cereri pentru 54.788 animale.

Până la sfârşitul acestei luni fermerii bihoreni pot depune la APIA cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul „Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine”. De această prima pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice ori persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.

În anul 2012 au fost depuse un număr de 1.308 cereri pentru PNDC zootehnic pentru 279.795 capete din care: 1.126 cereri pentru un număr de 268.313 capete de ovine şi 181 cereri pentru un număr de 11.482 capete de caprine.

„Din 5 până în 19 aprilie 2013 au fost depuse 305 cereri pentru un număr de 54.788 capete, din care 261 cereri pentru un număr de 51.844 capete de ovine şi 44 cereri pentru un număr de 2.944 capete de caprine. Controlul la faţa locului se va desfăşura în perioada 3 mai – 3 august 2013, pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă”, a precizizat Florian Pavel directorul APIA Bihor.

Proceduri

Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la Centrul Judeţean APIA Bihor sau la centrele locale pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine.

Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu, care îndeplinesc mai multe condiţii.

Asociaţiile crescătorilor de ovine şi caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal din judeţul Bihor sunt Asociaţia crescătorilor de oi şi capre Mioriţa Bihoreană, Asociaţia crescătorilor de animale Curaţele, Asociaţia judeţeană a crescătorilor de animale domestice şi păsări Bihor şi Asociaţia crescătorilor de oi şi capre Păstorul.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !