Omul a fost depistat de poliţiştii de frontieră de la Diosig, marţi, după ce a fost oprit la controlul de frontieră din localitate. Omul a intrat în ţară cu un „Opel Vectra” şi la controlul specific, poliţiştii au dat peste 2,380 kg de tutun măcinat din Ungaria, ambalate în cinci pungi neinscripţionate şi ascunse sub scaunul şoferului. Bărbatul a declarat că a cumpărat tutunul de la un magazin specializat din Ungaria, pentru consumul propriu. Cum legislaţia prevede că se poate aduce în ţară doar un kilogram de tutun, bărbatul e acum cercetat.
Tutun ilegal sub scaun
powered by Surfing Waves
România
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută duminică, 27 iulie, la Palatul Victoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aflat într-o scurtă vizită acasă, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit într-un cadru informal, duminică dimineața, începând cu ora 10,00, cu primarii din județul Bihor în sala de ședințe a Prefecturii, în cadrul un.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incendiu de mari proporții s-a produs în dimineața acestei zile, la o clădire aparținând unei societăți comerciale din localitatea Șinteu, iar pentru stingerea acestuia au acționat pompierii bihoreni din cadrul a două subunități, precum și un echipaj din cadrul ISU Sălaj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sportivul bihorean Mihai Sorin Dringo a făcut parte din lotul României la Campionatele Balcanice de atletism, desfășurate la Volos (Grecia). El a concurat în proba sa preferată, de 400 metri, în care a cucerit medalia de bronz, cu timpul de 45,29 secunde.
România
Jocurile de noroc intră oficial în jurisdicția autorităților locale. Guvernul României propune o schimbare radicală în reglementarea sălilor de jocuri de noroc, iar decizia finală privind funcționarea acestora va aparține primarilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Doru Oczelak, bărbatul de 50 de ani acuzat că a ucis-o în bătaie pe femeia cu care avea o relație.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!