Voluntariat: ,,Pentru tine, pentru noi, pentru lume”

Reactualizat la:
Voluntariat: ,,Pentru tine, pentru noi, pentru lume”
Liceenii au adunat fonduri pentru persoanele cu dizabilităţi din municipiul nostru.


Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea au demarat proiectul de voluntariat „Volunteer for you, for Us, for the World”, în cadrul concursului național EuroScola. Concursul se derulează în perioada 27 septembrie – 9 octombrie și la el participă peste 30 de licee din țară. În cadrul proiectului de voluntariat sunt înscriși și 24 de elevi orădeni de clasa a X-a, a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Aceștia au desfășurat până acum două activități. Prima a avut loc duminică, 27 septembrie, la Safe Cafe, unde s-a desfășurat un concert caritabil de jazz, în cadrul căruia s-au făcut donații pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilități și a celor cu probleme psihice sprijinite de Asociația româno-germană „Alsterdorf”.

Concert caritabil

„În cursul zilei de ieri la Colegiul Național „Mihai Eminescu” s-a organizat un târg de prăjituri, realizate chiar de noi, de elevi. După care prăjiturile au fost comercializate în vederea strângerii de fonduri. Banii strânși de la aceste evenimente vor fi donați Aasociației „Alsterdorf”. Duminică, 4 octombrie, va avea loc din nou un concert caritabil în Moszkva Cafe, unde vor fi prezente trupele Mortar, Acelsziv și High. Prețul unui bilet va fi de 10 lei. Îi așteaptăm pe orădeni la eveniment pentru a-i ajuta pe cei suferinzi, prin achiziționarea biletelor. Evenimentele din cadrul proiectului vor continua și săptămâna viitoare cu o serie de activități. Vom merge la sediul Asociației „Alsterdorf” pentru a dona haine tinerilor cu probleme si pentru a desfășura împreună cu aceștia activități interactive. Vom ajuta membrii Asociației să vândă lumânări, vaze ornamentale, săpunuri, tablouri din semințe”, a precizat Maria Boitoș, voluntar în cadrul proiectului. Aceasta a mai spus că până acum voluntarii au strîns fonduri de circa 900 de lei. Bani care vor ajunge la persoaneler cu dizabilități și a celor cu probleme psihice sprijinite de Asociația „Alsterdorf”. Proiectul la care participă liceenii orădeni se desfășoară sub îndrumarea profesorului Cătălina Georgescu.

Concursul la care participă liceenii orădeni, este implementat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Competiția se desfășoară sub motto-ul anului european pentru dezvoltare „Lumea noastră.

Demnitatea noastră. Viitorul nostru”. Conform motto-ului, în Anul european pentru dezvoltare 2015, Uniunea Europeană și-a propus informarea cetățenilor cu privire la o implicarea mai directă a acestora în activitățile societății privind promovarea responsabilității și solidarității.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase