BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Voturi nule reclamate de membrii Biroului Electoral Judetean

Voturi nule reclamate de membrii Biroului Electoral Judetean

la 13 June 2012 09:32 Reactualizat la: 13 June 2012 09:35
13 June 2012 09:32 Reactualizat la: 13 June 2012 09:35
Rezultatele finale transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bihor arată că 316.341 de bihoreni au votat duminică pentru Consiliul Judeţean. 300.853 de voturi au fost valabil exprimate pentru preşedintele Consiliului Judeţean, iar 15.240 de voturi au fost anulate.
Scris de Călin Corpaş - Rezultatele finale transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bihor arată că 316.341 de bihoreni au votat duminică pentru Consiliul Judeţean. 300.853 de voturi au fost valabil exprimate pentru preşedintele Consiliului Judeţean, iar 15.240 de voturi au fost anulate.

Trimite articolul

X

Aceasta înseamnă un procent de 4,8% din totalul voturilor.

În ceea ce priveşte votul pentru componenţa Consiliului Judeţean (listele partidelor), au fost 296.856 de voturi valabil exprimate şi 19.234 de voturi nule. Aici, procentul voturilor nule se ridică la 6,1%. Astfel, avem o medie de 5,45% de voturi nule la scrutinul pentru Consiliul Judeţean. Acest procent este unul foarte ridicat. Prin comparaţie, la votul pentru funcţia de primar al municipiului Oradea au fost doar 1,48% de voturi nule.

Marti, la Biroul Electoral Judeţean a continuat numărarea voturilor nule venite din judeţ. Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor din BEJ au reclamat faptul că au primit să numere ca voturi nule buletine de vot pe care, în realitate, cetăţeanul votase corect!

Probleme au reclamat reprezentanţii PDL, UNPR şi PER. Aceştia au arătat pentru Jurnal bihorean buletine de vot anulate fără motiv.

Camelia Gaciu, reprezentanta PDL în BEJ, se plângea de faptul că la nivel de judeţ cele mai multe voturi valabile găsite în voturile nule ar fi fost cele de la PDL. „Uitaţi aici o ştampilă valabilă (cu menţiunea VOTAT – n.r.). E ştampilă lizibilă şi votul a fost trecut la anulate. Dacă la cele nule am descoperit atâtea probleme şi atâta voturi valabile pentru PDL, atunci ne punem întrebarea cum s-au numărat voturile astea?!”, ne-a spus Camelia Gaciu, arătându-ne buletinele de vot problematice. Întrebată dacă crede că rezultatul alegerilor a fost viciat, reprezentanta PDL ne-a răspuns astfel: „Eu spun doar că trebuia să ne facem datoria corect, legal şi să fim imparţiali”.

Şi Mircea Budău, reprezentantul UNPR în BEJ, a găsit probleme. Budău susţinea că a găsit buletine de vot anulate incorect. E vorba despre 20 de voturi pentru PPDD anulate, la secţia de votare 64 din Oradea. „Apar în procesul verbal 20 de voturi nule şi la controlul voturilor s-a demonstrat că sunt valabil exprimate. Toate pentru acelaşi partid: PPDD. Aşteptăm să vină de la Biroul Electoral Municipal domnul Galea sau Bochiş să vină să ne explice”, declara Budău pentru JB în prima parte a zilei de ieri. Budău a vorbit despre alte probleme: „Secţia 112 Oradea. Preşedinte Hirţe Camelia. Apar în procesul verbal 84 de voturi nule şi la numărătoare găsim zece. Unde-s celelalte 74 de voturi care nu sunt aici?!”, se întreba medicul veterinar Budău.

„La secţia de votare 137 din Oradea, în procesul verbal, în dreptul voturilor nule erau trecute 19, s-a tăiat şi apoi s-a trecut 22. Însă, în dosar sunt tot 19 voturi nule şi pe proces apar 22”, ne-a declarat şi Minodora Breje, reprezentanta PER.

„Pot exista erori”

Judecătorul Antik Levente, locţiitorul preşedintelui BEJ, spune însă altceva. Antik susţine că pot exista mici erori, acestea fiind admise. „Sunt cu plus, minus. În realitate pot exista erori. Pot exista 500 de alegători şi în realitate să fie doar 495 de buletine de vot. Se poate ca persoanele să ducă acasă buletine de vot. De aceea, poate exista o mică eroare. Procesele verbale sunt făcute cu o mică marjă de eroare”, ne-a declarat Antik Levente Farkas.

Vezi ce mesaje au lasat oradenii pe buletinele de vot

 

Trimite articolul

X
Taguri:
BEJ ,
bihor ,
pdl ,
UDMR ,
voturi nule
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr din Tinca prins în flagrant și arestat pentru furt calificat de motofierăstraie
    Un tânăr, cercetat pentru furt calificat, reținut pentru a doua oară într-o lună, de polițiștii din Bihor și arestat de magistrați.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima zăpadă, primele accidente. Persoană transportată la spital după un accident petrecut lângă Parcul Salca
    Evenimentul rutier a avut loc marți, 30 decembrie, în jurul orei 11:00.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Valul de viroze se mai domolește, dar spitalele rămân sub presiune în Bihor
    Numărul îmbolnăvirilor respiratorii din județul Bihor rămâne ridicat, chiar dacă datele oficiale indică o scădere față de săptămânile precedente. Săptămână trecută au fost raportate 4.207 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 1.138 cazuri de pneumonie și 656 cazuri clinice de gripă, bilanțul fiind însoțit de sute de internări.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Amendă de 10.000 de euro pentru Decathlon: datele personale ale clienților, compromise în urma atacurilor cibernetice
    Decathlon a fost sancționată drastic de autoritatea pentru protecția datelor, după ce atacuri cibernetice repetate au expus informații sensibile ale clienților.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    OTL anunță programul transportului în comun din Oradea de Revelion și începutul anului 2026
    Programul mijloacelor de transport în comun în perioada 31 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cauzele accidentului grav la Gheghie: Trei persoane rănite după o coliziune frontală între două autoturisme
    La data de 29 decembrie, la ora 09:04, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de IPJ Bihor că pe D.N.1, în afara localității Topa de Criș, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.