Bărbatul avea asupra sa ilegal10 cutii de minipocnitori din calasa I (petarde) a câte 60 de bucăţi fiecare. Cutiile cu petarde au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării, iar orădeanul este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare fără drept a obiectelor pe bază de amestecuri pirotehnice.
Riscă să ajungă după gratii
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie reamintesc amatorilor, că legislaţia în vigoarea sancţionează drastic pe cei care confecţionează, deţin, comercializează, importă sau folosesc obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi petarde.
Infractorii riscă să „petreacă” după gratii între trei luni şi un an. În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, controalele poliţiştilor pentru depistarea celor care saltă legea se vor înteţi, pentru a preveni incidentele nefericite cărora cetăţenii le-ar putea cădea victime.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!