„Îmi place designul puternic al modelului GLK, ne mai vorbit de spaţiul incredibil de mare al portbagajului, confortul excepţional şi faptul că este un Mercedes”, a comentat Kim Cattral, unul din cele patru staruri ale serialul de succes „Sex and The City”, invitată de Mercedes-Benz la conferinţa de presă susţinută la Salonul Auto de la Detroit (NAIAS). Faimoasa actriţă şi-a făcut intrarea pe scenă la volanul conceptului Vision GLK, spunând „De fapt, sunt printre puţinii oameni ce au avut ocazia de a experimenta viitorul GLK”. Noul Mercedes GLK, ce va fi pus în vânzare în această primăvară (ianuarie 2009 în SUA) a apărut în câteva scene din lung metrajul „Sex and The City – The Movie”, aflat acum în faza de filmare, fiind programat pentru lansare în luna mai 2008.
Creat ca un SUV de lux, viitorul Mercedes GLK va fi al cincilea model din gama 4×4, oferind clienţilor un nou punct de intrare în lumea SUV-urilor Mercedes-Benz şi contribuind la creşterea segmentului de piaţă pentru producătorul din Stuttgart.
Noul concept este prezentat la Detroit în două versiuni distincte – ca sportiv elegant – „Vision GLK BLUETEC”, ce pune accentul pe capacităţile on-road, şi într-o variantă mai robustă, tipică off-road. În esenţă, aceste două studii de design previzionează versiunea de serie a noii clase Mercedes GLK, ce va intra pe piaţă la scurt timp după Salonul Auto de la Detroit (în ianuarie 2009 pe piaţa din SUA). Ambele versiuni a conceptului Vision GLK sunt echipate cu sistemul de tracţiuni integrală 4MATIC şi noul motor diesel cu patru cilindri, unitate ce este atât economică cât şi ecologică, datorită tehnologiei BLUETEC. Dintr-o cilindree de 2.2 litri sunt disponibili 204 CP şi un cuplu maxim de 500 Nm (începând de la 1600 rpm).
Alături de noul concept Vision GLK, Mercedes mai prezintă la Salonul Auto de la Detroit noua generaţie a roadsterului SLK şi ofensiva BLUETEC cu SUV-urile din clasele R, M şi GL.
Mercedes-Benz aduce Hollywood-ul la Detroit
Reactualizat la:
Mercedes a prezentat la Detroit două premiere mondiale: noua generaţie SLK Roadster, iar starul „Sex and The City”, Kim Cattral, a dezvăluit noul Mercedes GLK, sub forma conceptului Vision GLK.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au adoptat, în ședința de joi, 26 martie, hotărârea prin care se aprobă încheierea unui contract de dare în folosință gratuită pentru imobilul situat pe strada Mihai Viteazul nr. 2, care va fi transformat într-o unitate de învățământ.
România
Națională României e ratat o nouă calificare la Campionatul Mondial de fotbal, după ce a pierdut meciul de baraj cu Turcia, disputat la Istanbul, scor 0-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc joi, 26 martie.
Cultură
Expoziţia prezintă lucrările a 20 de artişti din 13 ţări, prezentaţi în premieră în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în cursul după-amiezii de joi, apelul declarat de Victor Micula în dosarul în care acesta a fost acuzat de accesarea ilegală a bazelor de date ale Ministerului de Interne și a dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!