Îngrijorarea nu este, prin ea însăși, o problemă

Îngrijorarea este una dintre cele mai obișnuite experiențe psihologice. Ne preocupă sănătatea, familia, siguranța financiară, locul de muncă sau evenimentele care urmează. În limite normale, această preocupare are o funcție utilă: ne ajută să anticipăm dificultăți, să evaluăm riscuri și să ne pregătim pentru situațiile care necesită atenție.

De aceea, obiectivul nu este să eliminăm complet grijile. O persoană care observă o problemă și ia în considerare consecințele ei poate fi mai bine pregătită să acționeze. Dacă apare un simptom care necesită evaluare, preocuparea poate determina o consultație. Dacă urmează o cheltuială importantă, poate conduce la organizarea unui buget. În aceste situații, îngrijorarea are o consecință practică: contribuie la luarea unei decizii.

Dificultatea apare atunci când procesul se prelungește fără să mai producă informații noi sau o acțiune concretă. Aceeași întrebare este reluată, sunt analizate repetat aceleași scenarii, iar mintea încearcă să reducă incertitudinea printr-o activitate mentală care, de fapt, nu schimbă situația. Dintr-un instrument de anticipare, îngrijorarea poate deveni un proces repetitiv și dificil de oprit.

De ce poate deveni îngrijorarea persistentă?

Unul dintre motive este faptul că îngrijorarea poate fi confundată cu pregătirea. Atunci când ne imaginăm în mod repetat ce ar putea merge prost, putem avea impresia că suntem mai pregătiți pentru eventualitatea respectivă. Însă pregătirea presupune, de regulă, o evaluare urmată de o acțiune: identificăm ce depinde de noi și facem ceea ce este posibil. Îngrijorarea repetitivă poate continua mult timp chiar și după ce toate acțiunile disponibile au fost deja luate.

În acest proces, un rol important îl are toleranța la incertitudine. Oamenii preferă, în mod firesc, situațiile previzibile. Viața, însă, nu oferă întotdeauna răspunsuri complete. Nu putem ști cu certitudine cum va evolua sănătatea noastră, ce decizii vor lua ceilalți sau cum vor arăta unele aspecte ale vieții peste câteva luni.

În astfel de situații, mintea poate continua să caute o garanție care nu există. Un scenariu este analizat, apoi apare o excepție; primim o explicație, apoi apare o nouă întrebare. Problema nu este întotdeauna lipsa informațiilor, ci încercarea de a elimina complet incertitudinea.

Este util să distingem între rezolvarea unei probleme și preocuparea repetitivă. Rezolvarea unei probleme urmărește un scop clar și, în mod ideal, se încheie cu o decizie sau o acțiune. Îngrijorarea repetitivă poate părea productivă, dar adesea nu modifică nimic în situația concretă. Se consumă timp și energie, fără ca sentimentul de siguranță să crească în mod durabil.

Ce putem face atunci când grija nu mai este utilă?

O primă întrebare utilă este: există o acțiune concretă pe care o pot face în acest moment? Dacă răspunsul este afirmativ, atenția poate fi mutată de la scenarii la acțiune. Uneori este nevoie de o discuție, de o programare, de o decizie sau de organizarea unui pas practic. Este important să distingem între ceea ce poate fi influențat și ceea ce nu poate fi controlat în prezent.

Dacă nu există o acțiune disponibilă, continuarea analizei nu produce neapărat o soluție. Aceasta nu înseamnă că putem decide pur și simplu să nu mai avem gânduri sau emoții neplăcute. Înseamnă, mai degrabă, că putem observa când ne întoarcem la aceeași problemă fără să obținem nimic nou și putem alege să ne îndreptăm atenția către activitățile și responsabilitățile relevante în prezent.

O parte importantă a maturității psihologice constă și în capacitatea de a trăi fără certitudini absolute. Putem preveni unele probleme, putem cere ajutor și putem lua decizii bine informate, dar nu putem controla toate rezultatele. A accepta această limită nu înseamnă pasivitate. Înseamnă să folosim energia acolo unde ea poate produce o diferență.

Atunci când îngrijorarea devine persistentă și începe să afecteze somnul, concentrarea, relațiile sau funcționarea de zi cu zi, poate fi utilă discutarea acestor dificultăți cu un specialist. Uneori, problema nu este doar situația externă, ci și modul în care mintea a ajuns să răspundă la incertitudine și la posibilitatea apariției unui risc.

UN LUCRU PE CARE ÎL PUTEM ÎNCERCA

Când observi că revii în mod repetat la aceeași grijă, întreabă-te: Ce informație nouă am obținut și ce acțiune concretă rezultă de aici? Dacă nu există nici informație nouă, nici un pas practic de făcut, este posibil ca problema să nu mai fie una de rezolvare, ci una de tolerare a incertitudinii.

DE ȚINUT MINTE

Nu toate problemele pot fi rezolvate prin mai multă gândire. Uneori, cea mai utilă distincție este între ceea ce putem influența și ceea ce trebuie, pentru moment, să acceptăm ca incertitudine.

Thomas Agud, psiholog

Facebook: Psiholog Thomas Agud | Instagram: @psih.thomasagud
E-mail: contact.thomasagud@gmail.com

DESPRE AUTOR

Thomas Agud este psiholog și autorul rubricii „MAI BINE CU NOI – Psihologie pentru viața de zi cu zi”. În activitatea sa profesională, oferă sprijin psihologic persoanelor care se confruntă cu dificultăți emoționale, perioade de schimbare și provocări care afectează echilibrul și funcționarea de zi cu zi. În această rubrică, aduce perspectiva psihologiei asupra experiențelor cotidiene, explicând fenomene complexe într-un limbaj clar, riguros și accesibil.