Astfel, luni, ora 05.30, poliţiştii de frontieră de la PTF Episcopia Bihor au depistat, ascuns în toaleta unui vagon din compunerea trenului rapid 406-1, care circula pe relaţia Braşov – Budapesta, un bărbat, care încerca să se sustragă controlului de frontieră. Din verificările efectuate a rezultat că acesta este cetăţean egiptean şi se numeşte Yousef Hassah Yousef N (23 ani). El a intrat legal în România în baza unei vize obţinută în baza unei invitaţii trimise de numita Ionelia M., cetăţean român, cu care s-a şi căsătorit.
A plecat după soţie
Deoarece soţia sa a plecat în Italia în cursul acestui an, iar acesta trebuia să părăsească teritoriul României deoarece i-a expirat viza acordată de autorităţile române, şi neavând suma de bani necesară achitării biletului de avion pe ruta Bucureşti – Cairo, s-a hotărât să ajungă în Italia, ilegal. „Având în vedere cele constatate, sus-numitului i s-au intocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei” informează Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea.
Alexandra Borz
Călător clandestin
EPISCOPIA BIHOR - Un egiptean care nu a mai avut banii necesari unui bilet de avion, a încercat să iasă ilegal din România, ascuns în toaleta unui vagon din compunerea unui tren internaţional de persoane.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
FC Bihor
Erik Lincar a mai pierdut un jucător la antrenamente, dar de data aceasta dintr-un motiv pozitiv. Fundașul dreapta Adrian Iancu a fost convocat de urgență la lotul U20 al României pentru meciurile cu Polonia și Elveția, după accidentarea lui Răzvan Călugăr (CSC Șelimbăr).
Economic
România se pregătește să intre într-o nouă etapă a digitalizării administrative, odată cu implementarea portofelului european pentru identitate digitală – un instrument care promite să schimbe radical modul în care cetățenii interacționează atât cu statul, cât și cu mediul privat.
România
Pensiunile, hotelurile, agențiile de turism, firmele de recrutare și centrele de acordare a vizelor vor fi obligate să afișeze mesaje de informare și prevenție în ceea ce privește traficul de persoane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Asociației Sfântul Vincențiu de Paul din Oradea și fondatorul Serviciului de Ambulanță Vincențian a avut parte, în cursul zilei de miercuri, 25 martie de o onoare deosebită la Vatican.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția din această primăvară reunește angajatorii și candidații aflați în căutarea unui loc de muncă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni se confruntă cu probleme de vedere, alegerea unei clinici oftalmologice de încredere este esențială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!