Oradea, 03.03.2026 – Compania de Apă Oradea informează consumatorii că, în data de 4 martie 2026, în intervalul orar 08:00 – 24:00, va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile în Oradea, zona viitorului pasaj de pe strada Ogorului, ca urmare a efectuării lucrării de conectare a rețelei noi de apă realizată în cadrul proiectului „Realizare Pasaj Rutier pe Centura Oradea km. 12+320 – Intersecție cu Calea Ferată și Relocare Rețele”.
Vor fi afectați următorii consumatori:
- Strada Ogorului – segmentul cuprins între strada Ciheiului și zona Metro;
- Cartierul Tineretului;
- Calea Clujului (parțial) – între strada Timișoarei și intersecția cu strada Lascăr Catargiu;
- DN76 – segmentul de ieșire din Oradea până la intrare în Sânmartin.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat.
Recomandăm consumatorilor afectați să își asigure rezervele de apă necesare pentru intervalul menționat. După reluarea furnizării, este posibil ca apa să prezinte turbiditate temporară, caz în care se recomandă utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezire.
Compania de Apă Oradea le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și colaborare.
Cu respect,
Compania de Apă Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!