Trofeul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie ,,Mamaia Copiilor’’ a fost câştigat de orădeanca Alexandra Ruge, la secţiunea Creaţie, pentru piesa ,,Muzica e viaţa mea’’(compozitor Nicolae Caragea, text Daniel Doroftei) şi de ,,Stars of music’’ din Iaşi, la secţiunea Interpretare.
Jimmy Jump, devenit celebru pentru intrările sale pe teren la meciurile importante, a comis-o din nou. Aflat în Africa De Sud a încercat să pună mâna pe trofeu înainte de finală. Acesta a fost imobilizat repede de forţele de ordine şi escortat afară din stadion.
Bihorenii au ţinut pumnii strânşi pentru Simona Lungu în finala Miss Univers România.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a publicat pe site-ul acestuia rapoartele finale ale primei repartizări computerizate a absolvenţilor de clasa a VIII-a în învăţământul liceal de stat.
De vineri şi până duminică poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu colegii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii Compartimentului Poliţiei de Proximitate şi poliţiştii Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor sunt prezenţi la expoziţia automobilistică „Top Auto 2010” (în parcarea centrelor comerciale Real – Obi).
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Echipa bihoreană a pierdut cu 0-2 acasă cu Sănătatea Cluj și ar trebui să câștige la 5 goluri diferență în deplasare cu SCM Zalău pentru a mai prinde locul 4.
BIHON Sport local
După două remize și o înfrângere în 2026, Lotus Băile Felix a redescoperit bucuria victoriei în penultima etapă din sezonul regular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 21 martie 2026, a avut loc o acțiune de plantare în satul Păușa, comuna Nojorid, în cadrul celei de-a V-a ediții a proiectului „Bihorul Plantează”.
România
O inițiativă legislativă care vizează combaterea fermă a căsătoriilor forțate și a altor forme de exploatare a persoanelor a trecut tacit de Senat, după depășirea termenului legal de dezbatere. Proiectul urmează să intre în analiza Camerei Deputaților, care are rol decizional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stagiul de iniţiere va avea loc în perioada 14-17 mai, în Munţii Pădurea Craiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de trei săptămâni de la comiterea faptei, un bărbat de 48 de ani, din Tăuteu, care a încercat să jefuiască un locatar în scara unui bloc de pe strada Călugăreni, din Oradea, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Cultură
Evenimentul de la Moszkva Cafe va fi moderat de Mihók Tamás şi Cristiana Ile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui anunț postat pe pagina sa de socializare, primarul comunei Pomezeu a anunțat începurea lucrărilor de curățare, lărgire și pietruire a ulițelor lăturalnice din sat, o etapă importantă în procesul de modernizare a infrastructurii locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Colectarea separată nu este ceva complicat și nu este nici o regulă pusă de cineva fără rost. Este ceva simplu și logic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă doriți să evadați în natură, dar nu vreți să mergeți prea departe de orașul Oradea, Cabana Valea Mierăi este locul perfect!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 19 martie a avut loc la Poiana Brașov, TBI Auto Summit 2026, eveniment unde au participat cei mai importanți dealeri de mașini second-hand din România.