Un pui de câine a fost salvat luni seară, în jurul orei 20:10, de pompierii bihoreni, după ce a căzut într-o fântână din curtea unei gospodării din localitatea Sânlazăr, comuna Chișlaz.
Un accident rutier s-a produs în 7 septembrie, în jurul orei 11:51, pe DN 19, în afara localității Tarcea. Polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați printr-un apel la 112 despre producerea evenimentului.
La aproape 3 ani de la momentul prinderii în flagrant delict, având asupra lor 6.000 de lei şi bijuterii ce ar fi fost furate din casa unui om de afaceri din Oradea, agentul-șef Valentin Potre, zis „Valu”, din cadrul Compartimentului Proximitate al Poliției municipiului Oradea, și fratele său, Gabriel Potre, cunoscut sub apelativul „Belu”, au scăpat și de ultima măsură preventivă.
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie pentru toți elevii din România, inclusiv pentru cei de gimnaziu și liceu, dacă un proiect de lege depus în Parlament va fi adoptat.
Trei tineri trimiși în judecată sub acuzația de tentativă de omor au cerut Tribunalului Bihor ca măsura arestării preventive, care a fost luată împotriva lor în urmă cu aproape 5 luni, să fie înlocuită fie cu arestul la domiciliu, fie cu cea a controlului judiciar. 1