În ceea ce privește obligațiile lucrătorilor, aceștia trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea fiecăruia, astfel încât să nu se expună și să nu expună pe alții la un pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională.
Dacă în articolul anterior am tratat la modul general, subiectul accidentelor de muncă, în acest articol, precum și în cele care vor urma, vom detalia pe larg aspectele principale ale acestui subiect, având în vedere interesul tot mai accentuat pentru protecția și siguranța în muncă.
Cu ocazia Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a organizat în data de 30.10.2014, întâlnirea cu angajatorii, reprezentanţii acestora, lucrătorii şi partenerii sociali.
În 2013 au fost înregistrate în Bihor 14 evenimente cu deces, cele mai multe în doemniul construcţiilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul lunii mai, liceenii de la instituțiile de învățământ din Oradea au fost vizitați de echipe de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În data de 18 mai, între orele 19:00-24:00, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice organizează Noaptea Muzeelor cu tema Muzica Palatelor Orădene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de luni, 13 mai, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor, care se deplasa pe ruta Marghita - Suplacu de Barcău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 13 mai, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu Bulevardul Decebal și Casa Piraților, a început turnarea primului strat de asfalt
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc duminică, 12 mai, pe noul drum de legătură dintre Sântandrei și Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de vineri, 10 mai, Direcția Poliția Locală a dispus ridicarea a două autovehicule.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 12 mai, bărbatul a fost tras pe dreapta în Buntești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal cu înjurături și amenințări, care a avut loc într-o primărie din Bihor, a devenit subiectul unui dosar penal ajuns pe masa judecătorilor din Marghita.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a realizat o acțiune de verificare la hypermarketul Kaufland Ioşia, după care a aplicat diverse sancțiuni.
1
BIHON Sport local
Rezultatele și marcatorii din meciurile jucate sâmbătă și duminică în Liga 4:
1