bihon.ro Web analytics

Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR) Timişoara condamnă ACTA şi trage un semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în spatele acestei iniţiative.
Sambata, incepand cu ora 12 a avut loc protestul impotriva ACTA anuntat pe retelele de socializare si in presa. Desi oradenii au anuntat o prezenta de peste 3.000 de persoane, protestul a fost sustinut la statuia Mihai Vitezul de aproximativ 100 de persoane, care au fost inarmati cu bannere, stegulete si pancarte si au purtat masti ”Guy Fawkes”, devenite semnul distinctiv al protestatarilor impotriva ACTA.
Oradenii anunta prin intermediul retelelor de socializare ca sambata, 11 februarie, de la ora 12:00, va avea loc o actiune de protest impotriva legii ACTA. Pana acum, aproape 3 000 de oradeni au acceptat invitatia de a participa la protestul impotriva ACTA. 
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Italianul din Beiuș, acuzat că a violat un minor, scapă de arest după două luni. Tribunalul l-a pus sub control judiciar
Antonio Faccin, omul de afaceri italian stabilit în Beiuș și acuzat de viol asupra unui băiat de 12 ani, a ieșit luni din arest, după ce Tribunalul Bihor a hotărât punerea lui sub control judiciar timp de 60 de zile.

Bihon Decese

Florica Urs

Bihon Decese

Ileana

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea - citiri contoare

BIHON CAO

ANUNŢ SC COMPANIA DE APĂ ORADEA

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă citiri de contoare în perioada 20-24 noiembrie

Bihon Decese

Ileana Dacin

Bihon Decese

Todinca Florian

Bihon Decese

Todinca Florian

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bihorul Colindă, ediția a II-a. 37 de concerte de colinde - vezi programul concertelor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut marți, 28 noiembrie, alături de managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, Ancuța Șchiop, și de inspectorul școlar general, Horea Abrudan, o conferință de presă cu privire la lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Bihorul Colindă”.

Anunturi intreruperi energie electrica

Întreruperi energie electrică - IEE perioada 04.12.2023 - 05.12.2023_PL Marghita + PL Salonta

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Eleva acuzată de tentativă de omor a fost arestată pentru 30 de zile
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a hotărât, marți după-amiaza, arestarea pentru 30 de zile a elevei de la Colegiul ”Traian Vuia” din Oradea, acuzată de tentativă de omor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

S-a deschis Bebego - un nou magazin în Oradea cu rechizite școlare, biciclete, trotinete și multe alte articole pentru copii!
Cauți un nou ghiozdan pentru copilul tău? Sau poate o tricicletă de Moș Nicolae?

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții în Oradea - se închide circulația pe mai multe străzi
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș. 3

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.