Trei adolescenți, elevi la un liceu de prestigiu din municipiu, vor fi judecați miercuri dimineața la Curtea de Apel Timișoara. Cei trei sunt acuzați pentru tentativă de viol, tâlhărie și consum de droguri. Din fericire este vorba despre un scenariu, care va avea loc cu ocazia Zilei Justiţiei Civile Europene, iar judecătorii vor fi tot elevi.
Principala companie furnizoare de gaze naturale a descoperit peste 1.500 de cazuri în care utilizatorii au intervenit la contoarele de gaze naturale pentru a putea utiliza fraudulos gazele furnizate. Dintre acestea, 74 au fost descoperite în Timiş. Pedepsele sunt importante, Justiţia a dat prima condamnare pentru intervenţii neautorizate asupra contoarelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-un sondaj publicat de Storia, românii sunt încurajați să se mute în Oradea.
România
Luni, 22 iulie, Poliția Municipiului Reșița, județul Caraș-Severin a fost sesizată de o minoră în vârstă de 14 ani cu privire la faptul că în data de 9 iulie a fost forțată de tatăl său, în vârstă de 59 de ani, să întrețină relații sexuale cu acesta într-o pădure, în zona barajului Secu.
România
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
BIHON Sport local
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acest articol, scris de Patricia Llopis, senior urban specialist la Banca Europeană de Investiții, evidențiază eforturile și realizările orașului nostru în colaborare cu BEI, demonstrând că orașele mai mici pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea urbană durabilă.
4