Administraţia Domeniului Public Oradea oferă servicii complete pentru orădeni prin domeniile sale de activitate.
Optimizarea activităţii ADP Oradea i-a adus acesteia un profit de 3.671 de mii de lei, de 13 ori mai mare decât cel propus.
Veşti bune pentru pensionari şi nu numai. Începând cu data de 2 februarie 2016 Ştrandul Ioşia se redeschide, potrivit informaţiilor primite de la Administraţia Domeniului Public Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de duminică spre luni, 20 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un deținut care își execută în Penitenciarul Oradea condamnarea la detenție pe viață pentru o crimă comisă în Italia, în urmă cu 15 ani, a cerut Tribunalului Bihor să-i înlocuiască pedeapsa cu alta mai blândă, care să-i permită să părăsească la un moment dat închisoarea.
Cultură
Expoziţia va cuprinde pictură, sculptură, fotografie, ceramică, sunet și video şi va fi vernisată la sfârşitul lunii iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În jur de 400 de angajați din sănătate din Bihor au fost luni, 20 iulie, în grevă de avertisment între orele 9.00 și 11.00.
Cultură
Turnul Primăriei are o înălțime de aproape 50 m şi este prevăzut cu patru nivele principale, din care trei de panoramă.
FC Bihor
„Roș-albaștrii” și-au încheiat stagiul de pregătire în Slovenia, iar de luni au reluat antrenamentele pe plan local.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc luni, 20 iulie, în jurul orei 12:20 pe drumul județean 797, în localitatea Palota.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții asociației ARK Oradea au fost prezenți la un dialog cu autoritățile locale orădene în cursul zilei de luni, 20 iulie.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost salvat de pompierii militari bihoreni după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ cinci metri, aflată pe marginea unui drum din localitatea Parhida, comuna Tămășeu.
Stiri Inter(Nationale)
Începând cu 19 iulie 2026, marile companii din Uniunea Europeană nu mai au voie să distrugă hainele, accesoriile vestimentare și încălțămintea care rămân nevândute.