Curtea de Apel Oradea a respins cererea firmelor ce au pierdut licitaţia, de a fi suspendate lucrările la pista aeroportuară.
Pentru cei aproximativ 50 de copii ai angajaţilor Aeroportului şi serviciilor conexe, Moş Crăciun a venit pe calea aerului. Nu în trăsura trasă de cei zece reni, ci cu un avion de mici dimensiuni.
O rusoaică de 30 de ani a murit imediat după ce a trecut prin detectorul de metale de la aeroportul din orașul Ulan-Ude, potrivit The Telegraph.
Zboruri dinspre Moscova către Aeroportul Iemelianovo de la Krasnoiarsk au fost redirecţionate către sudul Rusiei, în urma unor ameninţări cu bombă, a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului, relatează agenţia rusească RIA Novosti în pagina electronică.
Două avioane au fost aproape de coliziune, sâmbătă dimineața, pe aeroportul din Barcelona, însă piloții au efectuat manevre pentru a evita catastrofa. Imaginile au fost surprinse într-o înregistrare video.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o Românie sufocată de lipsuri, frică și supraveghere permanentă, un muncitor din Bihor reușea ceea ce părea imposibil: să păcălească Securitatea și să fugă împreună cu familia în Occident folosind propriul autoturism, transformat ingenios într-o... drezină.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Hora, orădeanul cunoscut publicului după participarea în finala „MasterChef România”, trece printr-o tragedie cumplită, după ce soția sa, Cristina, s-a stins din viață la doar 39 de ani. Femeia a suferit un infarct în timp ce dormea, iar cel care a descoperit-o fără viață a fost chiar fiul lor în vârstă de 7 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primul strat de asfalt a fost turnat luni, 20 iulie 2026, în pasajul subteran aflat în construcție pe DN 79, la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea, în zona magazinului Jumbo.
1
BIHON Sport local
Orașul nostru va fi, în perioada 31 iulie - 2 august, gazda a două importante competiții internaționale de gimnastică aerobică: etapa de Cupă Mondială Aerobic FIG, asociată cu RomGym Trophy 2026. Acestea se vor desfășura sub egida Federației Române de Gimnastică (FRG).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de duminică spre luni, 20 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un deținut care își execută în Penitenciarul Oradea condamnarea la detenție pe viață pentru o crimă comisă în Italia, în urmă cu 15 ani, a cerut Tribunalului Bihor să-i înlocuiască pedeapsa cu alta mai blândă, care să-i permită să părăsească la un moment dat închisoarea.
2
Cultură
Expoziţia va cuprinde pictură, sculptură, fotografie, ceramică, sunet și video şi va fi vernisată la sfârşitul lunii iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În jur de 400 de angajați din sănătate din Bihor au fost luni, 20 iulie, în grevă de avertisment între orele 9.00 și 11.00.
1
Cultură
Turnul Primăriei are o înălțime de aproape 50 m şi este prevăzut cu patru nivele principale, din care trei de panoramă.
FC Bihor
„Roș-albaștrii” și-au încheiat stagiul de pregătire în Slovenia, iar de luni au reluat antrenamentele pe plan local.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc luni, 20 iulie, în jurul orei 12:20 pe drumul județean 797, în localitatea Palota.
1