Persoanele care au terenuri agricole necultivate ar trebui să plătească impozite, a declarat marţi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, precizând însă că nu a purtat încă discuţii cu Ministerul Agriculturii pe această temă.
Peste 6.000 de hectare de teren agricol se află sub ape în urma precipitaţiilor din ultima săptămână.
De la anul Oficiile de Consultanţă Agricolă se vor transforma în Camere agricole.
În ultimii cinci ani, în comuna Măgeşti s-au pietruit şi asfaltat drumuri cât nu s-au făcut în 20 de ani. Primarul Costa mai bifează un obiectiv. Recent a fost dat în funcţiune drumului vicinal cu o lătime de 7 m şi lungime de 1.600 m.
powered by Surfing Waves
Biroul Politic Județean al PNL a decis joi seara într-o ședință care va fi formula de conducere la Consiliului Județean, la constituirea de luni.
Meciul FC Bihor – Concordia Chiajna este programat vineri, 1 noiembrie, de la ora 14:30.
Anunțul a fost făcut joi de părintele protosinghel Calinic Stupinean.
În cadrul ședinței extraordinare, desfășurată în 31 octombrie, consilierul PNL Ligia Burtă, care a lipsit de la ședința festivă din 25 octombrie, a depus jurământul, la fel ca și cei trei noi consilieri PNL, Crăciun Nicolae- Andrei, Zdrînca Ionel- Andrei și Nica Nicolae, care au fost validați de Judecătoria Oradea în locul primarului Birta, prefectului Dragoș și senatoarei Moș, care au renunțat la mandate.
Cel mai mare crescător de ovine din România şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Dacia”, Dumitru Andreşoi, a fost reţinut joi noapte de EPPO, parchetul condus de Laura Codruța Kovesi, pentru o fraudă de fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei, potrivit pressalert.ro, scrie News.ro.
Clubul orădean a răspuns afirmativ la invitația de a participa la puternicul turneu juvenil U15 desfășurat în capitala Greciei. Crișul Oradea s-a numărat printre cele zece cluburi care s-au duelat la „Aqua Fed 2024” și a lăsat o impresie foarte bună.
Oradea Nights Festival înseamnă muzică bună, jocuri, modă şi distracţie maximă timp de două zile.
Proiectul, cu o valoare de 13.088.693,24 lei, este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin programul „Anghel Saligny”.
În sezonul rece, între noiembrie 2023 și martie 2024, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor au gestionat peste 6200 de situații de urgență.