Pentru a beneficia de ajutor începând din noiembrie, cererile se depun la primăriile de domiciliu până la data de 20 noiembrie 2016.
Părinţii care s-au trezit că au de dat bani înapoi la Stat doar pentru că în concediul de îngrijire a copilului au avut şi alte venituri au parte acum de o veste bună. Legea 126/2014 va putea fi aplicată, în sfârşit, astfel încât cei care la acest început de an au primit notificări de la AJPIS şi de la Finanţe că trebuie să returneze bani pot răsufla uşuraţi.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea s-a calificat dramatic în finala Cupei României, 93-89 cu CSM Târgu Mureș, și va întâlni rivala U-BT Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pas important pentru tinerii sportivi din Salonta a fost anunțat, în data de 16 februarie, de primărie pe pagina sa de socializare.
România
După ce livezile din mai multe regiuni ale țării au fost grav afectate de gerul din primăvara anului trecut, Guvernul a aprobat o schemă de sprijin financiar pentru producătorii pomicoli.
România
Liderii partidelor Coliției de Guvernare au participat la o reuniune decisivă, luni, 16 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul „POLITRAUMĂ”, care vizează modernizarea infrastructurii SCJU Bihor pentru tratarea pacienților critici, a primit finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mesaje de profundă durere în Sânmartin după decesul profesoarei Elena Sălăgean, dascăl dedicat al Liceului Tehnologic „Felix” Sânmartin.
BIHON Sport local
Bihoreanul Matei Eduard Lazăr a fost transferat la CSM Sighetu Marmației, formație care activează în Liga 3, Seria 8, fiind clasată pe locul 6.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Statueta de secol III d. HR. reprezintă o divinitate greco-egipteană din Antichitate şi a fost realizată într-un atelier elenistic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Model de referinţă în ţară, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” îşi desfăşoară acum activitatea la cele mai înalte standarde europene.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oamenii legii au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat în perioada 13 - 15 februarie, cu scop preventiv.