Joi, 21 februarie, preşedintele Senatului României și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, se va afla la Oradea, la invitația președintelui ALDE Bihor, Ciprian Blejan.
Intenția Municipalității de a taxa accesul în Parcul Sportiv Salca III nu este pe placul președintelui ALDE Bihor, Ciprian Blejan.
Peste 50 de tineri politicieni liberal-democrați, membri ai Clubului Studenților Alianței Liberalilor și Democraților (CSLDE), s-au întâlnit în perioada 12-15 iulie la Murighiol, județul Tulcea, unde au participat la Tabăra politică de vară intitulată „START - alegem România”.
Liberali antagonici: Cornel Borza – cel care a ajutat conducerea CJ să-și treacă bugetul și Dacian Foncea care a votat și ieri împotriva validării lui Szatmari
Adrian Szatmari (PSD) a fost validat consilier județean, după zece luni în care PNL a blocat validarea sa. Coaliția PSD-UDMR-ALDE își redobândește majoritatea la limită în CJ Bihor, cu 18 consilieri, față de cei 17 ai PNL.
Aceştia vor susţine campania „Donează pentru tine!”, în 14 – 24 noiembrie, vor face programări şi vor asigura transport.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După al treilea eșec consecutiv suferit în play-off, 1-3 cu FC Bihor Oradea, oficialii clubului Chindia Târgoviște au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru.
Educație
Zece elevi din Bihor au participat, timp de patru zile, la ateliere de poezie și desen, în cadrul unui proiect derulat de Rotary Club Oradea Art Nouveau.
Educație
Cei 10 elevi care au reprezentat județul Bihor la Olimpiada Națională de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5-10 aprilie, au obținut peste 81 de puncte, clasând județul printre cele mai bune din țară.
BIHON Sport local
Etapă fastă pentru echipele bihorene care activează în Liga 3, Seria 8. Toate trei au câștigat meciurile susținute vineri, 10 aprilie, fără să primească gol. Înaintea debutului meciurilor au fost ținute momente de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Satul Drăgoteni a primit „Specializarea Patrimoniu Cultural Imaterial” pentru organizarea festivalului.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a reușit cel mai bun joc susținut în faza a doua a campionatului, a marcat de trei ori și s-a întors cu toate punctele de la Chindia Târgoviște, o contracandidată la locul de baraj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorul traversează o răcire bruscă a vremii înainte de Paște, cu valori sub zero și peisaje de iarnă în zonele montane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul a patru cupluri de părinți care și-au pus 11 copiii minori să cerșească în zone comerciale din Oradea, Arad, Timișoara și Beiuș.
1
Economic
Ministerul Finanțelor anunță punerea la dispoziția contribuabililor a rapoartelor cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unică, începând din această săptămână.
FC Bihor
Fără victorie de cinci etape și fără gol marcat în play-off, FC Bihor Oradea joacă vineri, 10 aprilie, din nou la Chindia Târgoviște, acolo unde a pierdut cu 0-1 în 1 martie. „Roș-albaștrii” speră să depășească perioada mai nefastă, mai ales că întâlnesc cel mai accesibil adversar din play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prezent, în anumite stații de alimentare, prețul benzinei standard a coborât sub pragul de 9 lei pe litru, în timp ce motorina standard se vinde în unele zone la 9,67 lei/litru după încă o scădere de aproximativ 35-40 bani/l.