Sindicaliştii Cartel Alfa vor picheta sediile prefecturilor şi ministerele în luna martie şi vor organiza un miting în Bucureşti între 15-30 aprilie, iar în luna mai vor declanşa greva generală ca urmare a reducerii salariilor şi a disponibilizărilor anunţate în sectorul bugetar.
Alfa Romeo MiTo este cel mai mic model facut vreodata de marca italiana din Milano, dar in acelasi timp este si unul dintre cele mai frumoase. Pe langa look-ul atragator, MiTo vine si cu pretentia de a se impune in clasa sa, facand prin motorul de 155 cai putere o concurenta serioasa celor de la Mini. Imagini 
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Efervescența fotbalistică a cuprins sâmbătă zona Beiușului, unde la Delani au fost două evenimente importante legate între ele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la proiectul de lărgire de la două la patru benzi de circulație pe DN 79 (E671), pe tronsonul dintre Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid, au ajuns la un stadiu fizic de 40%.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acuzații grave au fost formulate la adresa primarului comunei bihorene Holod, Sandu Felician Săsăran, de către președintele unei asociații urbariale din zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția s-a desfășurat în perioada 28 - 31 mai la Sibiu.
FC Bihor
După două finale pierdute anul trecut, soarele a ieșit și pe strada juniorilor de la FC Bihor Oradea.
Cultură
Ca în fiecare an, clădiri din centrul orașului prind viață cu ajutorul unor instalații de lumini spectaculoase.
România
Polițiștii au efectuat miercuri, 3 iunie, trei percheziții domiciliare într-un dosar ce vizează acuzații de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de joi, 4 iunie, între orele 8:00 și 12:00, în instanțe și parchete nu vor fi efectuate decât lucrări urgente, iar grefierii și celelalte categorii ale personalului auxiliar și conex vor participa doar la soluționarea cauzelor urgente.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premierul Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți dimineață, 2 iunie, la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, potrivit unor surse citate de Observator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul acestei săptămâni, capitala vinului românesc și internațional.