Orezul, legumele, mierea sau fructele sunt numai câteva dintre ingredientele unor mese sănătoase.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că a votat pentru o schimbare reală, un alt mod de a face politică, o altă Românie" şi că speră să vină vremuri bune pentru toţi românii.
Aşteptând de pe o zi pe alta un răspuns din partea membrilor Adunării Generale a Acţionarilor CS FC Bihor, fotbalistul Zeno Bundea (31 de ani) s-a decis să dea curs ofertei din Israel.
Din categoria ,,Femeile la volan" , avem o altă participanta la trafic. Doamna din filmuleţul următor nu ajunge să plătească la o barieră ca să poată trece, iar când reuşeşte intră cu maşina în bariera de pe margine. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Pe lângă fotbal, unde a jucat la CFR Cluj și a devenit campion național, bihoreanul Adrian Anca și-a descoperit o nouă pasiune după ce și-a încheiat cariera de jucător. Un hobby care i-a adus prima participare ca fotbalist la un Campionat European.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc marți, 2 iunie, puțin înainte de ora 17:00, pe Calea Clujului din Oradea.
Economic
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat în luna mai 2026 o investigație care a vizat UniCredit Bank SA, în urma unei reclamații depuse de o persoană fizică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai puțin de două luni de la arestarea sa, un bărbat de 42 de ani, din Curtuișeni, acuzat că și-ar fi violat fiica minoră, a fost eliberat de după gratii și pus sub control judiciar, printr-o decizie definitivă luată marți de Tribunalul Bihor.
Economic
Compania EBM Papst România a inaugurat oficial noul său sediu și noua fabrică din Parcul Industrial II Oradea, o investiție estimată la 30 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Animalul a fost filmat în cursul zilei de marți, 2 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția s-a desfășurat în cursul zilei de vineri, 29 mai, în Satu Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 30 mai, în jurul orei 18:00, pe strada Liszt Ferenc din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a parcurilor 1 Decembrie, 22 Decembrie și Brătianu din Oradea ar fi trebuit finalizate până în data de 31 mai, termen după care Primăria ar fi urmat să aplice penalități de întârziere.
1
BIHON Sport local
BT Arena din Cluj-Napoca a găzduit gala profesionistă de box „Transylvania Fighting Championship”, care i-a avut printre protagoniști pe bihorenii Angelo Covaci și Alexandru Andrei Jur, de la AJ Boxing Club.