Elevii din clasa a III-a B de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, alături de părinţi şi de învăţătoarea Daniela Chereşi, au participat, sâmbătă, la un atelier de bricolaj. Micuţii au învăţat cum se montează podelele laminate.
Municipalitatea continuă programul de amenajare a parcărilor de domiciliu din cartierele de blocuri.
Amenajările peisagistice ale noilor sensuri giratorii de pe Dacia şi Borşului vor fi realizate de către firme private.
Pe malul Crişului Repede, între Podul Decebal şi Podul Densuşeanu se desfăşoară în această perioadă mai multe lucrări.
La mediatizarea igienizării desfăşurate în februarie, în aval de Podul Decebal, fosta conducere a ABA „Crişuri” mai atenţiona că această instituţie „răspunde în municipiul Oradea de buna gospodărire a apelor pe sectoarele unde avem lucrări hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor şi consolidări de mal, şi nu de igienizări”.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aquaparkul Nymphaea își închide temporar porțile pentru lucrări de mentenanță și modernizare, menite să asigure condiții mai bune de siguranță și confort pentru vizitatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au acționat pe DN 1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”, în cadrul unei acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea participanților la trafic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Markovics Sandor, cunoscut în lumea interlopă drept Sanyi Neguș senior, unul dintre liderii temuți ai lumii interlope din Oradea, a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 71 de ani.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 21 ianuarie, subcomisarul de poliție Cosmin Vasile Butnariu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Bihor, a prezentat bilanțul activității Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări pentru anul 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani, și obligația de a munci 100 de zile în folosul comunității.
BIHON Sport local
Weekend fast pentru sportivii cluburilor bihorene participanți la Campionatul Național de Tir cu Arcul, proba Target-Indoor, desfășurat în perioada 16-18 ianuarie la București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 21 ianuarie, secretarul general al Prefecturii, Tibor Feneși a prezentat informarea privind activitatea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anul 2025 a fost unul marcat de schimbări legislative, tehnologice și organizaționale menite să eficientizeze procesul de eliberare a documentelor de călătorie și să îmbunătățească experiența cetățenilor la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, prin intermediul adjunctului inspectorului șef, colonel Dan Maftei, și-a prezentat, în cadrul Colegiului Prefectural din 21 ianuarie, raportul de evaluare a activității desfășurate în anul 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Bihor a înregistrat în 2025 progrese semnificative față de anul anterior, potrivit raportului de activitate prezentat de șeful serviciului, subcomisar de poliție, Cosmin Vasile Butnariu, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 21 ianuarie.