Moderatorul unei emisiuni râde de se prăpădeşte pe seama unui invitat, a cărui voce seamănă mai degrabă cu o voce unei femei.
Un moment amuzant cu o pisică şi un poliţist a fost postat pe youtube. În momentul în care un agent de poliţie dă o amendă unui şofer, apare surpriza, o pisicuţă se caţără pe el. Deşi polişistul încearcă să îşi păstreze seriozitatea, pisicuţa nu se lasă şi se urcă şi pe capul acestuia.
powered by Surfing Waves
Pompierii bihoreni acționează pentru salvarea vieților victimelor unui grav accident rutier, produs pe DN 1, în localitatea Aușeu, eveniment în care sunt implicate trei persoane aflate în două autoturisme și șoferul unui autotren.
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA a încheiat anul 2025 cu un portofoliu extins de parcuri industriale și de specializare inteligentă și cu un profit brut de 1 milion de euro, potrivit bilanțului prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
Exercițiul de alarmare publică denumit „Miercurea Alarmelor” era programat pentru miercuri, 4 martie.
Cristian Ban, agentul principal de Poliție de Frontieră acuzat că ar fi cerut mită prin intermediul unei aplicații de traducere și l-ar fi dus cu autospeciala la bancomat pentru a scoate bani de mită, rămâne în arest.
Comisia municipală de circulație din cadrul Primăria Oradea, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit marți, 3 martie, pentru analizarea și avizarea unor restricții temporare de trafic necesare desfășurării unor lucrări în municipiul Oradea.
Contractul pentru execuția lucrărilor de lărgire al drumului a fost semnat de către președintele Consilului Județean Bihor și reprezentantul companiei Dumexim în cursul zilei de 22 februarie 2024.
Un bărbat de 48 de ani, din Tăuteu, a fost prins de polițiști la scurt timp după ce a încercat să jefuiască un locatar, în scara unui bloc din Oradea.
Depunerea jurământului va avea loc astăzi, la ora 16:00.
Bruno Barazsuly, bărbatul de 25 de ani, din Oradea, condamnat la 2 ani, o lună și 20 de zile de închisoare pentru că a șantajat un minor și i-a cerut haine și bani ca să nu facă publică o fotografie „compromițătoare”, a fost reținut de polițiștii Compartimentului Urmăriri din Serviciul de Investigații Criminale Bihor pe 2 martie, la câteva zile după ce a fost dat în urmărire.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 3 martie.
Protecția salariatelor în relațiile de muncă nu se rezumă la concediul de maternitate.