O nouă serie de negocieri între conducerea RER Ecologic şi angajaţi se anunţă pentru decembrie.
Angajaţii din sistemul sanitar trebuie să aleagă rapid sub ce formă vor să li se taie salariile pe noiembrie şi decembrie: lucrează mai puţine ore pe săptămână sau îşi iau zile libere. Ministerul Sănătăţii a transmis că trebuie să se reducă cheltuielile de personal cu 15,5%, că salariaţii din sistem pot opta pentru una dintre cele două variante, sau pentru o variantă combinată din cele două, dar în aşa fel încât pacienţii să nu fie afectaţi.
Coreenii vor să-şi lărgească activitatea, lăsând Palota pentru Biharia, unde au cumpărat 10 ha.
În curând, alţi 75 de angajaţi ai CET îşi vor părăsi locurile de muncă. Acesta este al treilea şi ultimul „val” din 2009.
ORADEA - După cinci zile de proteste ale angajaţilor hypermarket-ului PIC, deznodământul conflictului de muncă pare acum iminent.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe parcursul săptămânii 9 – 15 martie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sunt angrenați într-o nouă acţiune pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate, coordonată, la nivel național, de Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stadiul de realizare al proiectului pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cu o lungime de peste 166 de kilometri, a fost analizat, în data de 12 martie, într-o întâlnire de lucru a premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, se menționează într-un comunicat de presă primit de la Guvernul României.
BIHON Sport local
Campionatul Național de Taekwon-do ITF s-a desfășurat în perioada 6 - 9 martie la Sala Sporturilor din Târgu Mureș. În competiție s-au aflat 347 de sportivi la categoriile pre juniori, juniori și seniori, care au reprezentat 38 de cluburi din toată țara.
Cultură
Spectacolul regizat de Toma Enache se joacă în decorurile create de Vladimir Turturică şi costumele Doinei Levinţa.
Economic
Mâncarea spune adesea mai multe despre un loc decât muzeele sau monumentele sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 54 de ani, din Oradea, a fost arestat pentru 30 de zile într-un dosar de înșelăciune, după ce a fost anchetat în alt caz, care viza o țeapă cu monede de aur, instrumentat de polițiștii din Hațeg, județul Hunedoara.
BIHON Sport local
Dan Cristea (18.09.1959-12.03,2026) a fost un component de bază al fostei echipe Dinamo Oradea, care a ajuns în elita baschetului românesc în anii 1980-1990.
Cultură
Expoziția reprezintă o incursiune cronologică și stilistică prin etapele de dezvoltare ale picturii abstracte românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță demararea campaniei de primăvară pentru igienizarea și întreținerea domeniului public, acțiune care se va desfășura în perioada 16 martie – 9 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din Haieu organizează duminică, 15 martie, începând cu ora 18:00, un moment special de rugăciune și meditație spirituală intitulat „Încă mai este loc la Cruce”, dedicat pregătirii sufletești pentru perioada Postului Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai bine de 7 ani de la o explozie care s-a produs la o stație de îmbuteliere a gazului din orașul bihorean Ștei și a rănit 7 muncitori, dosarul deschis pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă a primit o primă soluție.