Bihorenii se pot adresa biroului helpdesk ce funcţionează în cadrul AJOFM.
Luni, 10 decembrie, timişorenii care se gândesc la viitorul copiilor lor, la educaţia pe care doresc să o primească aceştia, sunt aşteptaţi, împreună cu cei mici, la Târgul Internaţional de licee de elită şi tabere de limbi străine din Europa.
Cel puţin odată, fiecare dintre noi s-a gândit la ofertele turistice de tip City Break. Deplasări de scurtă durată, de obicei peste sfârşitul de săptămână, la preţuri convenabile. La iniţiativa Camerei de Comerţ Timiş, mai multe instituţii şi firme locale au încercat stabilirea unui program special pentru promovarea Timişoarei ca şi destinaţie pentru acest tip de turism.
Un tanar reuseste sa amuze intreg publicul venit sa vada trecerea flacarii olimpice prin orasul Guildford din Anglia. El patrunde in zona special amenajata si alearga cu ceea ce autodenumeste "banana olimpica" spre deliciul publicului care gusta din plin momentul. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Crufts este cel mai mare concurs anual international pentru caini organizat in Birmingham, Anglia. Chiar in timp ce participa la concurs un caine se opreste din cascadoriile pe care le prezenta indrumat de stapana sa, si isi face nevoile spre stupefactia si amuzamentul celor prezenti. Filmuletul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După un sezon în care a evoluat în Superliga, mijlocașul bihorean Efraim Zoltan Bödő a făcut pasul în prima ligă din Ungaria, unde a semnat cu campioana din sezonul trecut.
Cultură
În noua stagiune publicul este invitat să descopere opere clasice și contemporane, spectacole muzicale, producții realizate pentru sala mare și spațiile studio, precum și spectacole de dans și de teatru de păpuși.
BIHON Sport local
Anunțul a fost făcut de președintele Răzvan Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată miercuri la Casa Fotbalului. Decizia ar urma să devină operativă din sezonul 2028/2029.
Cultură
Peste 50 producători și creatori români vor aduce la Oradea produse artizanale, delicii inedite și creații realizate în serii mici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna martie, cu ocazia conferinței de presă susținute de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și Mihai Neșu, fondatorul Fundației „Mihai Neșu”, organizate înainte de lansarea celei de-a patra ediții a proiectului „Lumină din Lumină”, se anunța că evenimentul central din acest an urma să fie un amplu concert caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru respectiva fundație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat proiectul „Centrul Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor” și cheltuielile aferente investiției.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au fost de acord cu închirierea, prin licitație publică, a unei suprafețe de 15 mp de teren, aflate în proprietatea Județului Bihor și în administrarea Universității din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința ordinară din 26 august, valoarea de 0,34 lei pe kilometru, inclusiv TVA, care va fi folosită în anul școlar 2026–2027 pentru calcularea sumelor acordate elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de servicii de transport public.
BIHON Sport local
Recent s-a încheiat la Mostar (Bosnia-Herțegovina) Campionatul Balcanic de Volei feminin U20, care a reunit la start echipele naționale din Belarus, Bosnia&Herțegovina, Bulgaria, Macedonia de Nord, România, Rusia, Serbia și Turcia.
1