Anul 2017 a fost pentru Episcopia Greco-Catolică de Oradea anul jubileelor, al aniversărilor şi al cifrelor rotunde. Anul 2017 i-a provocat pe greco-catolici să îşi amintească de felul în care Dumnezeu lucrează în Biserică, de modul în care Dumnezeu lucrează în viaţa oamenilor.
În urmă cu o lună, la Mănăstirea Franciscană „Maica Domnului” din Oradea s-a lansat cartea „Preasfânta Fecioară Maria împotriva diavolului în ritualul de exorcizare”, scrisă de Don Francesco Bamonte, exorcist al Romei, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, discipol al celebrului Don Gabriele Amorth.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Năravul din fire nu are lăcuire. Asta se poate spune despre un clujean de 31 de ani pe care polițiștii antidrog și procurorii DIICOT l-au prins joi, 9 mai, în flagrant delict, în Oradea, în timp ce ar fi vândut peste 3 kilograme de substanțe interzise.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit vineri, 10 mai, în jurul după amiezii pe o stradă din Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă 10-11 mai sunt șanse mari de a vedea spre Nord Aurora Boreală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lemnele de foc, fără proveniență legală au fost confiscate de polițiștii de la delicte silvice, de la un transportator autorizat.
România
Lansat ca parte a unui plan strategic extins, sistemul RO e-Transport este fundamental pentru modernizarea și eficientizarea proceselor fiscale din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Se va întrerupe furnizarea apei calde pentru modernizarea rețelelor termice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Statuia lui Mihai Viteazul a fost evacuată din Piața Unirii în 2019 pentru a fi reamplasată.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festum Varadinum este cel mai mare eveniment cultural al comunității maghiare din Oradea.
FC Bihor
La ultimul joc de campionat pe teren propriu, FC Bihor Oradea se va confrunta din nou cu Poli Timișoara, principala rivală din Seria 8, cu care ar putea să se mai întâlnească și în finala pentru promovare.