Deţinuţii din Penitenciar au avut parte zilele trecute de o activitate inedită.
Ziua de luni a fost ziua reunirilor în baschetul timişorean. BC Timişoara, BC Timba şi BCM Danzio au efectuat primul antrenament al verii în prima zi a săptămânii. Reunirea fetelor de la Danzio a fost cea mai restrânsă, doar nouă baschetbaliste fiind prezente la prima şedinţă de pregătire.
Năpădiţi de buruienile nepăsării, administratorii bazei sportive „Dan Păinişanu” au primit luni un sprijin nesperat pentru curăţirea terenurilor de antrenament. Un grup de 20 deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara au venit să ajute şi în scurt timp au reuşit să cureţe ceea ce nu au reuşit cei responsabili în ultima perioadă.
O majoreta reuseste sa starneasca rasul coechipierelor sale, in timpul unui antrenament, incercand sa realizeze o miscare tipica de majoreta. Ea incearca sa-si ridice piciorul cat de sus poate, dar se dezechilibreaza si pica pe spate. Filmuletul a fost postat pe youtube.
Soricelul poreclit de stapanul sau "BrainStorm" reuseste sa termine o cursa cu obstacole cat se poate de dificila. Dupa luni intregi de antrenament soricelul reuseste sa treaca de fiecare obstacol cu o agilitate iesita din comun, lucru care il face unul din cele mai destepte rozatoare din lume. Filmuletul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a obținut miercuri o victorie facilă în meciul de acasă cu KK Cedevita Zagreb, contând pentru etapa a 3-a a Grupei L din Top 16 FIBA Europe Cup.
FC Bihor
Vacanța s-a încheiat și pentru jucătorii de la FC Bihor, care miercuri după amiază au avut programat primul antrenament.
Bihon CSM Oradea
Conducerea Federației Române de Baschet a efectuat miercuri tragerea la sorți pentru turneul final al Cupei României la baschet masculin, ediția 2025-2026. T
România
Miercuri dimineața, 14 ianuarie la o anexă care aparține sediului principal al Poliției Municipiului Lugoj a avut loc o deflagrație neurmată de incendiu.
România
Reprezentativa de polo a României și-a asigurat calificarea în faza grupelor principale, după victoriile obținute în fața Slovaciei, scor 16-8 și Turciei, scor 20-19.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 43 de ani, condamnat la 9 luni de închisoare, cu executare, pentru distrugere, a fost depistat în cursul zilei de marți în Oradea de către polițiștii Compartimentul Urmăriri din Serviciul de Investigații Criminale Bihor. Aceștia l-au predat Penitenciarului Oradea, unde își va executa pedeapsa dictată de Judecătoria Salonta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident grav a avut loc miercuri, 14 ianuarie, în jurul orei 13:30, pe Calea Aradului din Oradea, unde o autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți angajați de la Spitalului Județean Bihor ne-au semnalat dificultăți majore legate de accesul la parcarea supraetajată recent deschisă, în luna decembrie, pe strada Gheorghe Doja, care ar fi trebuit să le ofere un spațiu sigur și convenabil pentru mașini.
România
A murit Nicoleta Drăgușin, jurnalist de excepție și corespondent internațional, una dintre vocile puternice ale presei românești.