Antrenorul Marius Popa a fost păstrat în staff-ul FCSB şi după plecarea lui Nicolae Dică. Orădeanul de 40 de ani va colabora cu Mihai Teja.
Din staff-ul tehnic pe care Nicolae Dică l-a alcătuit la FCSB face parte şi orădeanul Marius Popa (38 de ani). La al doilea mandat la Steaua, „Popică” se va ocupa de pregătirea portarilor împreună cu Cornel Cernea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au dat în urmărire doi bărbați, ambii din comuna Ineu, care se sustrag executării unor pedepse cu închisoarea pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 18 mai, la Oradea a avut loc Noaptea Muzeelor.
1
Stiri Inter(Nationale)
Persoanele care donează sânge între 18 mai şi 30 iunie, atât la caravana mobilă, cât şi în Centrele de Transfuzie din ţară, în cadrul campaniei Blood Network ajunsă în acest an la a X-a ediţie, vor primi un bilet gratuit de o zi la festivalul UNTOLD sau Neversea, au anunţat organizatorii.
Stiri Inter(Nationale)
Microsoft, Google, Continental, Oracle şi Bosch România sunt primele cinci companii nominalizate în topul celor mai doriţi angajatori în 2024, relevă rezultatele unui studiu derulat în perioada noiembrie 2023 - aprilie 2024 în rândul tinerilor aflaţi la început de carieră şi profesionişti din România, din domeniile IT&C, inginerie, ştiinţe sociale şi business.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de duminică seara, 19 mai, sunt așteptate averse de ploaie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
FC Bihor a câștigat cu scorul de 3-0 partida din deplasare cu CSC Peciu Nou.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a câștigat cu scorul de 94-92 meciul 3 al finalei cu U BT Cluj-Napoca.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă a fost inaugurat terminalul extins și modernizat al Aeroportului Oradea.
5
BIHON Sport local
Din etapa cu numărul 11 s-a desfășurat sâmbătă doar două meciuri, e drept că au fost și cele mai importante, implicate fiind primele patru clasate din play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În acest weekend, 18-19 mai, se toarnă ultimul strat de asfalt pe Calea Aradului.