Un incendiu puternic s-a produs joi după-masă într-un bloc de pe strada Atomului din Timișoara. Un apartament cu o cameră situat la etajul patru al unui bloc a ars complet în incendiu, proprietarul, un tânăr de doar 24 de ani, fiind transportat la spital după ce s-a intoxicat ușor cu fum.
Cine vrea să achiziţioneze un prim apartament, dar are resurse limitate se poate orienta spre o garsonieră. La această categorie preţurile pot fi şi de 30.000 de euro, dar pot fi achiziţionate şi la preţuri mai mici, de la 16.000 de euro.
Poluarea aerului în Timişoara şi localităţile din judeţul Timiş este în creştere. Aceasta este concluzia ultimei întâlniri a Comisiei de monitorizare a calităţii aerului, care a avut loc marţi, la Prefectura Timiş. După ce mai multe luni staţiile de monitorizare amplasate în Timişoara şi judeţ nu au înregistrat nicio depăşire a normelor acceptate, în ultima săptămână şi jumătate acestea au înregistrat o creştere semnificativă a valorilor acceptate.
Inspectorii de la Urbanism stârnesc vânzoleală-n cartiere, cu verificarea la izolarea termică.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale bihoreni la 4 luni de la o tâlhărie pe care sunt suspectați că au comis-o la o partidă de rummy pe bani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri a finalizat și recepționat oficial lucrările de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe tronsonul situat în zona Podului Sfântul Ladislau din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți magistrați, dintre care unii au preferat să-și păstreze anonimatul, iar alții au acceptat să vorbească public, au fost intervievați de jurnaliștii Recorder în cadrul unei investigații despre problemele din sistemul judiciar din România, publicată marți sub titlul „Justiție capturată”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit, în 10 decembrie, pentru a analiza un set amplu de solicitări privind restricțiile de trafic.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut publice primele informații oficiale în cazul bărbatului al cărui cadavru a fost găsit marți, într-o mașină carbonizată complet, pe un câmp dintre Oradea și Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Ioan Todoca este pregătit să ofere un ajutor de urgență familiei afectate de explozia buteliei care a rănit grav o femeie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ACCEPT și ARK Oradea solicită CEDO să constate caracterul abuziv, nejustificat și discriminatoriu al interzicerii marșului Oradea PRIDE 2025.
1
România
Curtea Constituțională a României a decis, în 10 decembrie, să respingă contestația depusă de AUR împotriva legii care introduce un set amplu de măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, act normativ ce include și majorarea unor taxe locale, potrivit informațiilor publicate de agerpres.ro.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Atmosfera va fi îmbogățită de prezența unui invitat special: Alin Oprea (Talisman).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul oferă o călătorie prin mai multe genuri muzicale, cu melodii emblematice îndrăgite de public.