Conform Regulamentului UE nr. 1306/2013 şi normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, unul din standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, obligatoriu de a fi respectat de către agricultori este GAEC 6 – Menţinerea nivelului de materie organică în sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile.
Se aşteapă a fi depuse 800 de cereri unice de plată zilnic.
Pentru a putea face faţă volumului mare de solicitări, funcţionarii APIA Bihor vor lucra şi sâmbăta.
Fermierii se vor prezenta la APIA conform programărilor făcute de instituţie.
În această perioadă rentierii se pot prezenta la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru vizarea carnetelor de rentier agricol, vizare necesară acordării rentei viagere agricole aferente anului 2014.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a primit o singură ofertă în cadrul licitației pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice destinate transportului metropolitan din jurul Oradiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mandatele interimare ale directorilor de școli și ale conducerilor inspectoratelor școlare nu ar trebui prelungite în mod repetat, consideră ministrul Educației, Mihai Dimian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a pronunțat, luni, sentința în cazul lui Márton Malek, un orădean de 37 de ani, inculpat pentru viol asupra unei minore de 15 ani, pe care a lovit-o cu pumnii și picioarele și a ținut-o închisă într-o baie.
Educație
Ministerul Educației propune modificarea formulei de calcul a mediei de admitere la unele licee vocaționale, începând cu anul școlar 2027–2028. Schimbările vizează specializările muzică, coregrafie, arta actorului și profilul teologic, unde rezultatele de la Evaluarea Națională ar urma să aibă o pondere mai mare decât în prezent.
Economic
În amenajările interioare, experiența practică și execuția de calitate fac diferența, iar profesioniștii bine pregătiți rămân esențiali, fie că vorbim despre zugravi, finisori, montatori, tâmplari sau designeri de interior.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Localnicii din satul de vacanță Boga atrag atenția asupra stării unui pod peste râul Crișul Pietros, aflat pe drumul care duce spre Cascada Oșelu. Într-o postare publicată pe pagina de socializare intitulată „Comunitatea Boga”, oamenii cer autorităților să verifice urgent podul și să limiteze circulația până la efectuarea unor lucrări de punere în siguranță.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Connect Group România angajează. 20 de posturi disponibile, de la operatori de producție la ingineri
Connect Group România participă la Oradea Job Expo, unde va prezenta oportunități de angajare pentru specialiști tehnici, personal de producție și coordonatori de programe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.