FC Bihor a reuşit să îi administreze prima înfrângere din campionat echipei Mureşul Deva. Bihorenii s-au instalat încă din primele minute la conducerea meciului, răsplata venind în minutl 38, când Floruţ a reuşit să marcheze primul gol. Imagini FC Bihor - Muresul Deva 3-0 12.09.2009 Video  Video

Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis, miercuri, să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale, menţionează Newsin.

De un an nu a mai apărat într-un meci oficial, iar în 15 iunie i-a expirat angajamentul cu FC Timişoara. Liber de contract, orădeanul Marius Popa (30 de ani) este în căutarea unei noi echipe şi acum se pregăteşte sub comanda lui Ştefan Stoica la Internaţional Curtea de Argeş.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cine este tânărul care și-a pierdut viața în tragicul accident de pe Dealul Bitii
Comunitatea din Oșorhei este în doliu după moartea fulgerătoare a lui Gabi, un tânăr din comună care și-a pierdut viața într-un grav accident de motocicletă produs duminică, 20 septembrie, pe Dealul Bitii, pe DN 76, în apropiere de Răbăgani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Călin Georgescu, reținut de procurori în noul dosar în care este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu peste 1 milion de euro
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

BIHON Sport local

Invitație la mișcare în cadrul evenimentului „Săptămâna Europeană a Sportului”
O nouă ediție a programului „Be Active - Săptămâna Europeană a Sportului” se va desfășura și în Bihor în perioada 23–30 septembrie. 1

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cel mai mare proiect din istoria Oradiei prinde contur. Lucrările la spitalul de pe strada Vlădeasa au ajuns la 52%
Cel mai mare proiect din istoria municipiului Oradea, construirea noului spital de boli infecțioase și pneumologie de aproape 735 de milioane de lei, primește o gură de aer. A fost semnat un nou contract de finanțare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Daune morale de 2.000 de lei, după o bătaie în benzinărie, la ieșirea din Băile Felix
Un scandal petrecut într-o benzinărie situată pe DN76, la ieșirea din stațiunea Băile Felix, a devenit subiectul unui dosar penal, în care Judecătoria Oradea a pronunțat recent o sentință de condamnare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Moarte cumplită. Un bărbat dintr-o comună din Bihor a murit după ce i-au fost amputate ambele brațe de către un utilaj
Tragicul eveniment a avut loc luni, 21 septembrie, în satul Păcălești, comuna Drăgănești.

România

BPN al PSD a decis să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. 5

BIHON Opinii

„MAI BINE CU NOI - Psihologie pentru viața de zi cu zi”: A spune „nu” și dificultatea de a pune limite

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se poate deconta prin CAS? Șase lucruri importante pe care merită să le știe orice asigurat
Cu rețeta compensată în mână, un bolnav poate avea surpriza să scoată totuși bani din buzunar la farmacie. Iar nelămuririle nu se opresc aici: ce faci dacă nu ai card, cine plătește recuperarea sau îngrijirea acasă și ce se întâmplă dacă te îmbolnăvești în străinătate?

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Circulația pe “cele două loturi blestemate ale Autostrăzii Transilvania” ar urma să deschidă până la finalului anului
Două dintre cele mai complicate proiecte ale Autostrăzii Transilvania se apropie, în sfârșit, de momentul inaugurării. Loturile Biharia-Chiribiș și Suplacu de Barcău-Chiribiș ar putea fi deschise circulației în următoarele luni, după o istorie de peste două decenii, mai multe contracte reziliate și schimbări repetate de constructori.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Epoxystone Oradea, pardoseli epoxidice, covoare din piatră și marmură!
Realizăm pardoseli moderne și finisaje premium pentru interior și exterior, folosind materiale de calitate și soluții adaptate fiecărei suprafețe.