La Autoritatea Rutieră Română (ARR) Bihor continuă starea de incertitudine, după trimiterea în judecată a celor şapte funcţionari, acuzaţi de corupţie.
Recent, senatorul Gavrilă Ghilea a avut două intervenţii în Parlament, ce vizează domeniul auto şi infrastructura.
Zeci de şoferiţe au fost oprite duminica spre prânz, de către poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, pe câteva şosele din Oradea.
Fostul deputat a fost impus de PSD. O schimbare are loc şi la şefia secţiei judeţene a Drumurilor Naţionale.
Ordonanţa de guvern care reglementează obligativitatea şoferilor de a-şi echipa autovehiculele de iarnă intră în vigoare la 1 noiembrie 2011 şi este valabilă până la 1 martie 2012.
powered by Surfing Waves
Doina Vențel, femeia de 58 de ani, din Borozel, acuzată de uciderea propriului fiu, va fi eliberată din arest.
Operatorul de salubrizare RER Vest a demarat campania de spălare a recipientelor de colectare a deșeurilor din incintele asociațiilor de proprietari.
Protestele declanşate în luna februarie, de angajaţii din primării, au fost reluate azi, pentru că revendicările protestatarilor nu au fost rezolvate.
Statul român trebuie să le plătească fraților Micula întreaga sumă stabilită încă de acum 11 ani de Tribunalul Arbitral de la Washington.
3
Consiliul Județean Bihor a emis luni, 20 mai, ordinul de începere a lucrărilor la parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș și Marghita.
Odată cu dezvelirea statuii, piața va primi numele voievodului român.
1
Te-ai săturat să porți pantaloni skinny? În modă, diversitatea contează. Uneori, pentru a ieși în evidență, trebuie să îți asumi riscuri.
Pompierii militari bihoreni au acționat peste 12 ore, pentru stingerea unui incendiu violent, izbucnit la o fermă din Salonta, reușind să salveze peste 2000 de baloți de paie.
1
Sâmbătă, 18 mai, polițiștii bihoreni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 53 de ani.